Oficialii lcubului Poli au profitat de întrerupere
campionatului pentru meciurile naţionalei, cu
Franţa Şi Austria şi au programat un meci
amical pentru fotbaliştii pregătiţi de
Ovidiu Sabău.
FC Timişoara dă la echipele naţionale nu mai
puţin de şase jucători pentru preliminarile
Cupei Mondiale din 2010.
Ioan Ovidiu Sabău şi-a acuzat jucătorii de
lipsă de profesionalism, mai ales după
prestaţia din cea de-a doua repriză.
Reveniţi în campionatul intern, fotbaliştii
de la Poli au fost la un pas de o înfrângere
ruşinoasă, la Alba Iulia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara și CFR fac un pas înainte pentru trenul metropolitan. Ministerul Transporturilor a aprobat investiția și a mandatat compania feroviară să încheie parteneriatul pentru dezvoltarea rețelei spre zona metropolitană.
Eveniment
Patrulele Poliției Locale Timișoara au continuat controalele în mijloacele de transport în comun și în zona stațiilor. În ultimele patru luni, polițiștii locali au aplicat 871 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la aproape 181.000 de lei.
Sănătate
Timișorenii care au nevoie de consultații pentru diagnosticarea, monitorizarea sau prevenirea bolilor infecțioase se pot adresa Cabinetului de Boli Infecțioase din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Ştiri din Timiș
Ioan Bohăncanu, primarul comunei Beba Veche, a murit la vârsta de 65 de ani. Dispariția edilului a provocat tristețe în comunitatea pe care a condus-o ani la rând.
1
Târgul Imobiliar
Cartierul Vienez continuă să se dezvolte, iar Nord One anunță lansarea a două noi clădiri rezidențiale, N6 și N7. Cele două proiecte vor fi prezentate oficial în cadrul Târgului Imobiliar Timișoara, din 3–4 octombrie, unde primele 10 apartamente vândute vor beneficia de discounturi exclusive de lansare de până la 5%.
Utile
Vineri, 2 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinișanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
3