Terenul de sport al Universităţii de Vest din Timişoara a devenit pentru două zile „casa” baschetului de stradă din vestul ţării. Club 30 Streetball le oferă baschetbaliştilor, de la cei mai mici până la old-boys, ocazia să îşi arate talentul sub coş.

Ianis Zicu şi-a rezolvat problemele contractuale, a semnat cu TSKA Sofia şi a intrat în vacanţă. Nu înainte de a le mulţumi celor de la Poli Timişoara pentru cum a fost tratat, dar mai ales superbului public timişorean pentru modul în care a fost acceptat şi tratat în Banat. „Le mulţumesc suporterilor pentru iubirea pe care mi-au arătat-o”, a spus Ianis Zicu într-un mesaj adresat fanilor alb-violeţi.

Baschet Club Timişoara şi-a găsit antrenor tot din spaţiul ex-iugoslav, sârbul Predrag Badnjarevic urmându-le pe banca tehnică bosniacului Dragan Petricevic şi compatriotului Djordje Jovicic. Leii din Banat se pregătesc să semneze contractul cu noul antrenor. Sârbul a fost ofertat oficial de formaţia alb-violetă, tehnicianul urmând să ofere răspunsul final în următoarele zile.

Ovidiu Burcă a anunţat joi în mod oficial rezilierea contractului pe care l-a avut cu Poli Timişoara. Deşi el putea să mai continue la echipa de pe Bega încă un an a ajuns la o înţelegere cu conducerea clubului şi a părăsit formaţia antrenată de Dusan Uhrin. Fotbalistul consideră ca a avut un an bun cu Poli şi că această etapă va rămâne ca un punct ce trebuie menţionat în cariera sa.

Secţia de judo a Palatului Copiilor din Timişoara se mândreşte cu o nouă sportivă capabilă de performanţe importante. Corina-Mădălina Tăbolcea a cucerit medalia de bronz la recenta etapă de campionat naţional desfăşurată la Deva.

România

Programul Rabla va începe pe 20 iulie
Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice începe pe 20 iulie 2026, ora 10:00, iar înscrierile sunt deschise până la 31 decembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului.

Ştiri din Timiș

Un autobuz va circula deviat din cauza lucrărilor care încep joi în intersecția de la Badea Cârțan
Autobuzele liniei 23 vor circula pe trasee deviate între 9 și 23 iulie, din cauza lucrărilor din intersecția bulevardului Take Ionescu cu piața Badea Cârțan. STPT a anunțat noile rute, valabile pe durata șantierului de două săptămâni.

România

„Nu mai pot, mă disperă”. O mamă care își bate fiica pe stradă a împărțit lumea în două tabere
Imagini revoltătoare au fost suprinse la Constanța și circulă în online. O mamă a fost filmată de trecători în timp ce își lovea fiica, în plină stradă.

Capitală Culturală

FOTO. Cinci zile de folclor și spectacole au animat Timișoara. Peste 50.000 de oameni au participat la Festivalul Inimilor
Peste 50.000 de timișoreni și turiști au luat parte la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Inimilor, desfășurată între 1 și 5 iulie. Organizatorii amintesc că evenimentul a reunit peste 1.000 de artiști și a adus folclorul în mai multe locuri din oraș.

Ştiri din Timiș

O grădiniță din Dumbrăvița și o primărie din Serbia vor fi modernizate pentru a reduce consumul de energie printr-un proiect european
O grădiniță din comuna Dumbrăvița și clădirea Primăriei din Golubac, Serbia, vor fi modernizate pentru a deveni mai eficiente din punct de vedere energetic, în cadrul unui proiect transfrontalier finanțat prin Programul Interreg IPA România-Serbia. Investițiile urmăresc reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de carbon și promovarea unor soluții care ar putea fi aplicate ulterior și în alte comunități.

Sănătate

Infertilitatea în rândul femeilor de 35-49 de ani este în creștere la nivel mondial, arată un studiu
Numărul femeilor cu vârste între 35 și 49 de ani afectate de infertilitate este în creștere la nivel mondial, iar tendința ar putea continua în următorul deceniu, potrivit unui studiu publicat în The Lancet: Obstetrics, Gynaecology & Women's Health și citat de Agerpres. Cercetătorii estimează că numărul cazurilor ar putea ajunge de la 53,6 milioane în 2023 la aproape 79,6 milioane până în 2036.

Ştiri din Timiș

Botez în spital, la Timișoara. Povestea emoționantă a unui bebeluș din Buziaș operat de urgență
O familie din Buziaș a trăit unul dintre cele mai emoționante momente din viață într-un spital din Timișoara. În timp ce bebelușul lor, în vârstă de doar două luni și jumătate, se pregătea pentru o intervenție chirurgicală, părinții au reușit să organizeze chiar acolo botezul micuțului, fiind sprijiniți de Casa Ronald McDonald Timișoara.

Ştiri sportive

Radu Drăgușin, prezentat oficial la noua sa echipă
Radu Drăgușin este oficial jucătorul Fiorentinei. Internaționalul român a fost prezentat marți de clubul italian, unde va evolua inițial sub formă de împrumut de la Tottenham, înaintea unui transfer definitiv programat pentru 2027. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici