Odată cu declararea pandemiei de Covid-19 și implementarea măsurilor simple de prevenție (purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanțarea socială), gripa, specifică perioadei reci, a fost întâlnită mult mai rar. Față de zecile de mii de infecții Covid, în România, de la începutul acestui sezon rece au existat doar șase cazuri de gripă confirmate în laborator.
După ce salvatorii ISU Timiș au decis să trimită o mașină de pompieri în curtea Spitalului Victor Babeș, iar apoi au retras-o pe ascuns, purtătorul de cuvânt al instituției anunță că dislocarea permanentă a mașinii acolo ar „diminua considerabil capacitatea de intervenție aferentă raionului Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara”. Totuși, o autospecială merge din trei în trei ore să verifice instalația electrică.
Ore de stat la coadă, haos, dezorganizare, frig, coadă de ambulanțe și chiar nepăsare sunt câteva dintre problemele semnalate de pacienții care s-au prezentat în aceste zile la spitalele din Timișoara. Directorii unităților sanitare spun că toate cadrele medicale sunt copleșite de valul IV al pandemiei și se așteaptă la un haos mai mare.
Azi în Timișoara
Miercuri, 17 decembrie, puteți merge la ateliere, concerte, la teatru sau la film. Mai puteți vizita Târgurile de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean.
Ştiri din Timiș
Pentru a comemora viețile pierdute în timpul Revoluției de acum 36 de ani, sute de persoane au participat marți, 16 decembrie, la Marșul Eroilor, organizat de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, propune publicului o nouă expoziție din cadrul programului „Sezon de Grafică la MNArT”, intitulată „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”.
Ştiri din Timiș
CCIA Timiș a încheiat un an dinamic, marcat de Gala Excelenței în Afaceri 2025, întâlniri internaționale și proiecte cu impact economic și social, consolidându-și rolul în susținerea mediului de afaceri și promovarea județului Timiș.
Eveniment
Pompierii au intervenit, marți după-masă, pe strada Filaret Barbu din Lugoj, în urma unor scăpări de gaz. Mai multe persoane s-au autoevacuat, iar autoritățile evacuează clădirile din zonă pe o rază de 100 de metri. UPDATE 4. Alarma de gaze a fost ridicată
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 20 decembrie, comunitatea motocicliștilor din Timiș organizează a 20-a ediție a evenimentului „Moș Crăciun pe motocicletă”, o acțiune cu caracter umanitar desfășurată anual, care marchează apropierea sărbătorilor de iarnă.
Ştiri din Timiș
Duminică, 21 decembrie, începând cu ora 10, la BeYourself Studio din Timișoara (str. Independenței nr. 24), va avea loc o clasă specială de Pilates care combină grija pentru corp cu solidaritatea pentru o femeie diagnosticată cu cancer mamar.