Lucrurile sunt în continuare neclare în privinţa finanţării noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. Primarul Nicolae Robu spune că până acum s-au plătit aproape 3 milioane de lei de la bugetul local către firma executantă şi că n-a văzut niciun ban din cei 5 milioane de lei promişi de la Guvern. Edilul recunoaşte însă că nu s-a transmis nicio factură spre decontare la Direcţia de Sănătate Publică, prin care ar trebui să vină banii de la bugetul de stat...
În cadrul proiectului european Social Erasmus, organizat de către Erasmus Student Network International, organizația studențească ESN Timișoara a realizat miercuri, 9 mai, etapa finală a proiectului său cartabil „Un mărțișor pentru o carte”. Acesta a avut ca scop amenajarea unei biblioteci în cadrul secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
4