ARAD - Mai mulţi arădeni au sesizat
Asociaţia Naţională pentru Protecţia
Pacienţilor pentru a-şi recupera banii.
Ministerul Sănătăţii
intenţionează să introducă sistemul de
coplată şi la medicul de familie, respectiv la
medicul specialist.
intenţionează să introducă sistemul de
coplată şi la medicul de familie, respectiv la
medicul specialist.
Sistemul sanitar românesc e la pământ. O
ştiu atât pacienţii, cât şi
cadrele medicale. Ce s-ar putea face pentru remedierea
situaţiei? Asta au încercat să afle,
vineri, revoltate că nu şi-au primit cel de-al
13-lea salariu, asistentele de la Spitalul Judeţean
din Timişoara, care au convocat conducerea
unităţii la o întâlnire.
Timiş - Accident grav de circulaţie pe
drumul care leagă Timişoara de Lipova. Două
tinere au ajuns la spital, după ce maşina
în care se aflau a fost lovită în plin de
un autovehicul de teren al cărui şofer era
angajat în depăşire. Dacie lovita de Land Rover, la
Pischia
| Imagini trimise de Alexandru
Bront 
Timişoara – Neatenţia putea să
îi provoace moartea. Este vorba despre o
fetiţă de un an şi trei luni care a
căzut de la etajul blocului în care locuia,
duminică la prânz.
| Video 
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune reguli noi pentru traficul greu: restricții pe artere-cheie, o categorie nouă de tonaj, taxe mai mici pentru majoritatea camioanelor și plată rapidă a autorizațiilor. Proiectul va fi discutat la dezbaterea publică de miercuri, 18 februarie.
Ştiri din Timiș
Campania de colectare organizată de Asociația Druckeria săptămâna trecută s-a încheiat cu un val impresionant de solidaritate. Pungi, saci și cutii pline cu haine bărbătești au fost strânse în doar câteva zile pentru persoanele vulnerabile care ajung în centrele administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă pentru a treia oară să construiască o creșă pe strada Ion Ionescu de la Brad, în Calea Lipovei. După un contract reziliat și o licitație anulată, patru firme s-au înscris la noua procedură lansată la final de 2025, pentru o investiția de 1,5 milioane de euro.
Sănătate
Spitalul CFR Timișoara anunță o premieră importantă în domeniul bolilor rare, prin includerea în Programul Național de Tratament pentru Boli Rare, dedicat pacienților diagnosticați cu Hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN). Din această lună, unitatea sanitară devine centru de depistare pentru această afecțiune gravă, dar adesea subdiagnosticată.
Ştiri din Timiș
Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează vineri, 13 februarie 2026, începând cu ora 11.00, o conferință dedicată acestei teme.
Utile
Miercuri, 11 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.