Grădina de vară de la Capitol s-a redeschis pentru public, duminică seara, cu un eveniment special – Timişoara valsează, care a încheiat maratonul concertistic pregătit de Filarmonica Banatul cu ocazia Zilei Europei. Peste 1.000 de oameni s-au adunat în grădina din centrul orașului pentru a asista la concert, iar spectatorii au fost invitați la vals sub cerul liber.
Timişorenii sunt invitaţi din nou să redescopere frumuseţea lucrurilor mărunte, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Luminii, care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare în Parcul Central. Vor fi diverse ateliere de creaţie, jocuri, spectacole de teatru de păpuşi, jonglerii cu foc şi schimburi de cărţi, iar organizatorii plănuiesc să aprindă peste 3.000 de lampioane speciale în parc.
Concert inedit, sâmbătă seară, la Timișoara. Orchestra Filarmonicii Banatul a susținut un concert în curtea Penitenciarului Timişoara pentru deținuți, familiile lor, dar și pentru alți melomani din orașul de pe Bega. Evenimentul s-a desfășurat sub bagheta maestrului Aurel Manciu.
„Păi, pentru că e proști, domnule!". Și din "prostia" asta națională, de care ei, deștepții din sală, râd cu poftă, că doar cei de față se exclud, nu-i așa?, Moromete și Cocoșilă, Marcel Iureș și George Mihăiță, scot, cum scoți din buzunar țigările, lăcomia lui Paraschiv și lenea cizmarului Pisică, și agricultura ca ocupație manuală, nu mintală, lumea bombardată de nemți, politica, englejii și francejii și oaia Bisisica bezmetică într-o lume care n-are parte, că n-are carte. Toate servite la o porție de fasole, asezonată cu ceapă roșie și nițică filosofie. Fierbinte, că altfel n-ar fi fost Moromete. Vineri seara, Marcel Iureș și George Mihăiță au adus pe scena din Timișoara spectacolul „Păi.... despre ce vorbim noi aici, domnule?".
Cinci scene dure inspirate/decupate din realitatea românească, într-un spectacol de Gianina Cărbunariu: aceasta este invitația de nerefuzat pe care redacția www.tion.ro o face cititorilor săi, la Festivalul Dramaturgiei Românești, printr-un nou concurs lansat împreună cu Teatrul Național Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri, 27 martie, se deschide Târgul de Paște. Vei fi purtat într-un traseu prin cele mai frumoase piețe istorice ale orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii – fiecare cu farmecul și povestea sa, reunite într-un concept care îmbină natura, arta și spiritul comunității.
Ştiri sportive
România a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026 după înfrângerea cu 1-0 în fața Turciei, în semifinala barajului disputată la Beșiktaș Park. Golul decisiv a fost marcat de Ferdi Kadioglu în minutul 53, iar cea mai mare ocazie a României a fost bara lui Nicolae Stanciu. Tricolorii rămân fără participare la un Mondial din 1998.
Ştiri din Timiș
Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Ştiri sportive
Comitetul Olimpic Internațional a decis introducerea unor reguli noi care limitează participarea în competițiile feminine, excluzând sportivele transgender. Măsura va intra în vigoare la Jocurile Olimpice din 2028, organizate la Los Angeles, și urmărește, potrivit CIO, asigurarea echității și integrității competițiilor.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz critică public firmele de utilități din Timișoara, acuzând lucrări făcute „în bătaie de joc”. Edilul spune că amenzile nu mai au efect și vrea să le afecteze imaginea, cerând și sprijinul cetățenilor.
6
Ştiri din Timiș
Fiecare om ar trebui să planteze un pom, spune o vorbă din bătrâni. Astfel, în weekend, 28–29 martie, timișenii au ocazia să transforme această tradiție în realitate, în cadrul unei noi acțiuni de plantare organizate de CODRU și promovate de Visit Timiș.
România
Guvernul a adoptat OUG privind carburanții într-o formă modificată: adaosul comercial este plafonat la media din 2025 (nu redus la jumătate), iar măsura se aplică timp de 3 luni, până la 30 iunie. Actul introduce și restricții la exporturile de motorină și țiței, precum și posibilitatea reducerii conținutului de biocarburant. Proiectul a generat tensiuni politice între PSD și PNL.
2