Pentru cei care își cumpăraseră bilete la spectacolul-conferință cu Dan Puric, că voiau un polonic de filosofie și înțelepciuni, și au dat peste Moromete și Cocoșilă, filosofie a fost, din plin. Cei care au venit însă, mai degrabă cu amintirea filmului decât a cărții lui Marin Preda, doar ca să râdă și să chibițeze un pic pe marginea lumii cu Iureș și George Mihăiță, s-au ars nițel: nu cu fasolea din tigaie, ci cu o porție bună de tristețe metafizică și adevăr universal.
Lumea lui Moromete, personajele ei, scenele cele mai cunoscute ale romanului se revarsă în spectacolul lui Alexandru Dabija dintr-o traistă plină cu fotografii ovale, ca alea de cruci în țintirim, ies din lada de zestre ca niște haine zdrențuite de atâta întors pe toate fețele.
În Poiana lui Iocan, textul scris de Cătălin Ștefănescu ridică un gard. De lângă gard, lumea cea mare dă năvală, bruiată, dintr-un difuzor ce transformă bătătura lui Iocan în ceva, în altceva: un cimitir hamletian, cu Moromete și Cocoșilă deveniți groparii unei lumi ce se scufundă încet, în sala de așteptare a unui alt fel de Godot, într-o piesă neterminată de Mihalkov. Pe Ilie Moromete, curiozitatea îl îmboldește drăcește să sară gardul, să vadă, să înțeleagă ce e dincolo. Temător, Cocoșilă nu s-ar apropia nici mort de drăcia de gard. Dincolo de gard, absolutul. Și o mereu nerezolvată problemă. Aia cu prostia și deșteptăciunea românească.
Articole pe aceeași temă:
Doi actori magistrali – Marcel Iures si George Mihaita – pe scena Teatrului National din Timisoara
In Poiana lui Iocan, cu Marcel Iures si George Mihaita, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!