Deşi nu se pune problema scoaterii la vânzare a unor spaţii comerciale cu destinaţie de spaţii de birouri în Timişoara, acestea nefiind disponibile, există totuşi locaţii unde se poate investi în acest sector imobiliar. Ofertele sunt limitate şi includ doar spaţii de 2000 – 3000 metri pătraţi.
Piaţa spaţiilor comerciale disponibile pentru închiriere în Timişoara oferă celor interesaţi numeroase variante pentru a găzdui un magazin sau un birou de calitate. Chiar dacă oferta este ridicată preţurile nu scad foarte mult, iar chiriile solicitate de proprietari sunt destul de mari. Preţurile se învârt în jurul a 20 de euro pe metru pătrat.
Haos general în privinţa spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă închiriate de Primăria Timişoara agenţilor economici şi unor diverse asociaţii. Este concluzia la care a ajuns chiar primarul, care a anunţat că aceste chirii vor creşte semnificativ în perioada imediat următoare. În plus, multe contracte sunt expirate de ani buni şi nu este clar încă în ce condiţii mai ocupă ”chiriaşii” respectivele spaţii.
ORADEA - Oradea s-a dovedit a fi, cel puţin până acum, un mediu neatractiv pentru constructori când vine vorba despre spaţiile comerciale sau pentru birouri. Constructorii consideră că puterea financiară a firmelor orădene este deocamdată prea mică pentru ca astfel de investiţii să fie profitabile.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.