Nici în luna august nu a adus schimbări spectaculoase pe piaţa locală a muncii. Numărul şomerilor a crescut puţin, dar nu îndeajuns pentru a asigura o ofertă mult schimbată pentru noi angajări.
Veste bună pentru angajatorii din Timiş. Rata şomajului a crescut în iulie! Iar ca elanul de fericire al celor care caută noi angajaţi să scadă trebuie spus că această creştere a fost de… 0,04 procente. Totuşi, lunile viitoare ar putea avea loc noi creşteri, dacă ne gândim că pe liste ar putea apărea tinerii care au căzut bacalaureatul.
Şoferi, administratori imobile, vânzători, agenţi imobiliari, lucrători în domeniul alimentar, lucrători în industria uşoară, ingineri în informatică. Toate aceste posturi pot fi accesate de cei interesaţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş în săptămâna următoare.
S-au specializat în meseria de tehnician în comerţ şi la finalul cursurilor au avut şi loc de muncă. Un număr de 61 de şomeri au fost specializaţi, cu bani europeni, primind diplome recunoscute în toată Europa. Majoritatea absolvenţilor au fost angajaţi în cadrul unui magazin din domeniul bricolajului.
Directorii firmelor din regiunea de vest a României sunt cei mai optimişti din ţară. Ei anticipează că economia va creşte puternic şi vor fi nevoiţi să angajeze noi oameni. Creşterea ar urma să fie de 20%.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.