Pedeapsă cu închisoarea pentru un tânăr de 30 de ani din Carani. Acesta va sta în spatele gratiilor pentru aproape doi ani după ce a fost prins fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate.
Concurs de infracțiuni pentru un bărbat de 65 de ani din Tomnatic. Acesta s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere și băuse atât de mult încât abia se mai ținea pe picioare.
Curaj, nu glumă, pentru un tânăr de 18 ani din localitatea timișeană Carani. Deși nu avea permis, s-a urcat la volanul unei mașini neînmatriculate căreia i-a pus numere false și a plecat la plimbare, la Timișoara. A fost prins de polițiști, în trafic, în centrul orașului.
Întâlnire de gradul trei între doi inconștienți, la Timișoara. De-o parte un biciclist băut bine, iar de cealaltă un tânăr care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere. Totul s-a terminat la spital pentru cel care se deplasa pe două roți.
Plimbare finalizată la poliție pentru patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani din Săcălaz. Ei au fost prinși de polițiști în timp ce se plimbau prin Timișoara cu o mașină furată și au ajuns la secție. Mai mult, șoferul de 25 de ani nu avea nici măcar permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.