tion.ro Web analytics

La 35 de ani de la momentul în care Proclamația de la Timișoara era citită de la balconului Operei Naționale, Societatea Timișoara organizează, împreună cu Casa de Cultură, mai multe evenimente. Marți dimineață, a fost lansat tramvaiul însemnat de artistul Dan Perjovschi, dar a fost și dezvelită o plăcuță comemorativă amplasată pe fațada Operei Naționale.
Ca în fiecare an, și în 2024, Societatea Timișoara și-a acordat tradiționalele premii, teoretic, pentru activitatea de anul trecut. Premiul „Speranța” a fost acordat orașului, iar în cadrul ceremoniei din 16 martie, primarul Dominic Fritz a fost cel care a primit distincția. În aceeași ceremonie s-au acordat și alte premii, inclusiv cele care ar fi trebuit decernate anul trecut.
Nouă asociații, printre care se află și Societatea Timișoara, au inițiat o declarație-manifest către cei care dețin puterea în stat. „Suntem tot aici. V-am văzut, cu stupefacție și dezgust, cum nimic nu v-a putut opri să puneți în practică cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990”. Este semnată de mai multe organizații civice și personalități publice din România.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cabinetele de sprijin ale școlii din Pișchia, renovate complet cu ajutorul Asociației „Iulia Hașdeu”
Primarul comunei Pișchia, Andrei Obreja, a anunțat finalizarea lucrărilor de renovare și dotare a celor patru cabinete de sprijin din cadrul Școlii Gimnaziale Pișchia. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Asociației „Iulia Hașdeu”, coordonată de Ileana Mogoșanu, și vine mai ales în beneficiul copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).

Eveniment

UPDATE. Bărbat prăbușit în stația de tramvai de la Fabrica de Bere din Timișoara. Trecătorii au sunat la 112
Un bărbat s-a prăbușit brusc, joi dimineață, în stația de tramvai de la Fabrica de Bere din Timișoara. Trecătorii au sunat de urgență la 112 după ce au observat că acesta nu mai răspundea. Ar fi făcut infarct. UPDATE. Bărbatul se află în proces de resuscitare 1

Lugoj

Primăria Lugoj cere respect în spațiul public online: „Dialogul civilizat este obligatoriu”
Primăria Municipiului Lugoj lansează un apel ferm către cetățeni pentru menținerea unui dialog civilizat în spațiul public online. Reprezentanții instituției subliniază că înțeleg existența unor nemulțumiri, critici sau frustrări și că acestea sunt binevenite, atâta timp cât sunt exprimate cu respect. 1

Eveniment

Incendiu la o afumătoare din Mașloc, stins la timp de pompieri
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.

Eveniment

Incendiu matinal la Șemlacu Mare. O cameră a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit rapid
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.

Ştiri din Timiș

Concordat vs. insolvență. Există prevenție și pentru companii?
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.

Agenda

A apărut Almanahul Agenda 2026!
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar Almanahul Agenda 2026 este deja disponibil la tutungeriile Tabac Xpress, dar și la sediul redacției noastre. Publicația aduce împreună articole de lifestyle, cultură și dezvoltare personală, prezentate într-un format modern și ușor de parcurs.

Horoscop

Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici