Societatea Luminspino SRL din Timișoara va pregăti o strategie de smart city și transformare digitală pentru primărie. A câștigat procedura de cumpărare directă a PMT și primește peste 20.000 de euro pentru consultanța pe care o va oferi. A avut zero angajați în șapte ani de la înființare. UPDATE. Precizări de la Primăria Timișoara: Luminspino nu elaborează singură strategia
Candidatul USR/PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Fritz, și-a prezentat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată lângă Universitatea Politehnică, viziunea sa privind digitalizarea administrației locale. În opinia lui, după opt ani pierduți, Timișoara are șansa nu numai să recupereze decalajul față de alte orașe, dar, folosind resursele locale, să devină unul dintre cele mai avansate orașe din punct de vedere tehnologic din Europa.
Una dintre cele mai mari probleme ale Timişoarei este cea legată de găsirea unui loc de parcare, mai ales în zona centrală, acum că multe străzi au devenit pietonale. Până să găsească o locaţie, precum şi fondurile necesare pentru construcţia de parcări supraterane sau subterane, cei din Primăria Timişoara ar putea să se uite peste ocean, în Statele Unite ale Americii, unde doi tineri au dezvoltat o aplicaţie ce permite găsirea unui loc gol de parcare în timp record.
Timişoara Smart City (Oraş Inteligent) este un concept pe care cei care alcătuiesc Consiliul Consultativ Economic al Timişoarei (CCE) l-au propus primăriei şi consiliului local din urbea de pe Bega. Conceptul acesta cuprinde multe lucruri care vor face din Timişoara un oraş conectat tot timpul la tehnologie şi informaţii, de la wi-fi gratuit în urbe până la informaţii de tot felul direct pe telefon.
Eveniment
O fată de 13 ani din Giroc a fost căutată de polițiști după ce a plecat vineri de acasă și nu s-a mai întors. Aceasta a fost găsită în Timișoara.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, duminică, în jurul prânzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apropierea Gării de Est din Timișoara. UPDATE. Au ars aproximativ 100 de cauciucuri. A fost anunțată Garda de Mediu
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La sfârșitul acestei săptămâni, în orașul Gătaia, a avut loc evenimentul de inaugurare a noului sediu al companiei Maxutil, parte a grupului Maxagro. Au fost prezenți fondatorii și actualii conducători ai companiei, partenerii companiei, dar și reprezentanți ai administrației locale.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.
2
Utile
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează marți, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ruga cartierului Pădurea Verde.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
5