La Sinagoga din Cetate, luni 9 iunie 2014, de la ora 19.30, are loc deschiderea oficială a Festivalului Filmului Evreiesc – Timisoara 2014. Evenimentul va fi prefaţat, începând cu ora 17, de trei scurtmetraje, între care filmul ce a luat Marele premiu al juriului la Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti 2013, The Dreamers. Intrarea este liberă la toate proiecţiile inclusiv la deschiderea oficială, precizează directorul festivalului, Paul Ghițiu.
„Sinagoga din Cetate este o catedrală. Este Catedrala Muzicii. Ea simbolizează Timișoara", a declarat Alexandra Răzvan, președinta Societății Filarmonice Timișoara, joi, când Registrul Urbaniştilor din România i-a înmânat Diploma de Excelență în domeniul Regenerării Urbane prin iniţiative independente.
Registrul Urbaniştilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest va decerna cea de a XIV-a Diplomă de Excelență în domeniul Regenerării Urbane prin iniţiative independente, pentru ”Reintroducerea spațiului Sinagogii din Cetate – Timișoara în circuitul cultural al municipiului”. Distincţia este acordată Societății Filarmonice Timișoara, respectiv președintei Alexandra Răzvan Mihalcea. Evenimentul face parte dintr-un program de pregătire a comunității pentru competiția de obținere a titlului de Capitală Culturală Europeană.
Autodidact în muzică, Georg Philipp Telemann (1681-1767) era, la vremea lui, mai admirat decât Bach. Avea mai mulți fani, s-ar fi spus, dacă ar fi trăit astăzi. Scânteia lui de geniu a strălucit, joi seara, în Sinagoga din Cetate, grație a trei excepționali interpreți: soprana Judit Andrejszki (Ungaria) Caius Hera (România) şi Dumitru Palagniuc ( Republica Moldova). Pentru recitalul susținut pe replici ale unor instrumente de epocă, teorbă și flaut baroc, ei au ales compoziții interpretate pentru prima dată la Timișoara.
Partituri în primă audiţie în România, interpretate pe replici ale unor instrumente de epocă - teorbă, chitară barocă şi flaut baroc: Societatea Filarmonică Timișoara a pus la cale, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș, un tentant eveniment muzical la Sinagoga din Cetate.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
1
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
2