tion.ro Web analytics

Elevii cu rezultate bune la învăţătură vor da examenul de Bacalaureat mai devreme în acest an. Acest examen este rezervat copiilor care fac parte din loturile olimpice sau care merg la competiții sportive și artistice internaționale care se desfășoară în perioada sesiunii normale de Bacalaureat.

Ştiri din Timiș

Începe plata ajutoarelor pentru încălzire la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță demararea plății ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie utilizată din combustibili solizi și/sau lichizi. Ajutoarele se acordă în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie.

Turism

Timișoara, pe radarul marilor conferințe internaționale. Lideri din industria evenimentelor au testat potențialul orașului
Timișoara a fost, timp de trei zile, gazda unei vizite de familiarizare dedicate industriei conferințelor, congreselor și expozițiilor, la care au participat 18 reprezentanți ai unor companii de top din România, Ungaria și Serbia. Vizita a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată la invitația Visit Timișoara, cu sprijinul partenerilor.

Eveniment

VIDEO. Doi adolescenți reținuți după ce au jefuit o femeie de 74 de ani pe o stradă din Timișoara
Doi adolescenți din Timișoara au fost arestați după ce au agresat o femeie de 74 de ani și i-au furat poșeta, în timp ce aceasta se plimba pe Aleea Viilor.

Ştiri din Timiș

Directoarea Colegiului „C.D. Loga”: „Ceea ce copiii văd pe rețelele sociale îi modelează, vrem, nu vrem, îi intoxică de-a dreptul”
Discuția privind accesul copiilor și adolescenților la rețelele de socializare capătă tot mai multă amploare în spațiul public. După ce Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a cerut Parlamentului inițierea unei legi care să limiteze accesul minorilor sub 15-16 ani la rețele sociale, propunerea sa este susținută de mai multe persoane din educație, inclusiv de directoarea unei școli din Timișoara.

Eveniment

FOTO. Controale-fulger pe DN 6: peste 170 de amenzi date și permise ridicate în doar câteva ore
Amenzi de peste 36.000 de lei au fost aplicate șoferilor prinși pe DN 6, în județul Timiș, în urma unei acțiuni rutiere desfășurate de polițiști pentru prevenirea accidentelor.

Sănătate

Aparatură de ultimă generație la Spitalul Victor Babeș Timișoara, esențială în diagnosticul precoce al cancerului
Bolile oncologice rămân una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel mondial. În România, peste 100.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu diferite forme de cancer, iar în multe cazuri boala este descoperită în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate. Medicii atrag atenția că depistarea precoce poate face diferența dintre viață și moarte.

Mapamond

China interzice din 2027 mașinile cu mânere retractabile exclusive. Care este motivul
China va interzice din 2027 vânzarea mașinilor echipate exclusiv cu mânere retractabile ale ușilor, invocând riscuri de siguranță în caz de accident, când sistemele electrice pot ceda. Noile reguli impun mânere mecanice exterioare și interioare, iar modelele deja aprobate au la dispoziție doi ani pentru conformare. Măsura vine după mai multe incidente mediatizate și vizează creșterea siguranței pe cea mai mare piață mondială de vehicule electrice.

Dialoguri Sănătoase

Beneficiile exercițiilor fizice pentru varice – de ce mișcarea este esențială pentru sănătatea venelor?
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici