Un tânăr de 20 de ani din localitatea Secaș s-a spânzurat, sâmbătă dimineața, în podul casei în care locuia. Bărbatul a fost găsit de tatăl său care nu își poate explica gestul extrem al fiului.
Bătălie mare pentru scaunul de primar la Secaş. Alegerile care au avut loc, duminică, în comuna timişeană, nu au reuşit să desemneze un câştigător, aşa că votanţii vor fi chemaţi la urne şi la finele acestei săptămâni.
Locuitorii din comuna Secaş din judeţul Timiş îşi vor alege luna viitoare un nou primar, după ce fost edil-şef al localităţii a fost condamnat la închisoare. Prefectul a constatat că numărul locuitorilor creşte de la o săptămână la alta la Secaş şi îşi face probleme că s-ar putea... să nu ajungă buletinele de vot.

Cariere de Poveste

Comisar-șef Liviu Ștefăniță Marica, directorul Penitenciarului Timișoara: „Munca e foarte importantă în procesul de reintegrare”
De la visul din copilărie de a deveni polițist până la a conduce Penitenciarul Timișoara, comisarul-șef Liviu Ștefăniță Marica a avut un drum pe care nu și l-a imaginat atunci când a început școala. A fost atras de IT și matematică, însă în adolescență a ales o carieră în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Repartiția l-a adus la Timișoara, oraș în care a rămas și unde, în prezent, conduce una dintre instituțiile despre care se vorbește adesea mai ales atunci când apar probleme.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 octombrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Expoziție despre tehnicile tradiționale de construcție cu pământ, la UVT Art Center din Timișoara
O expoziție multisenzorială dedicată tehnicilor de construcție cu pământ din Banat va fi deschisă la UVT Art Center - Galeria cu Platani din Timișoara, în perioada 20-30 octombrie. Vernisajul va avea loc miercuri, 21 octombrie, de la ora 18.

Mapamond

O primărie veche de 143 de ani, aproape distrusă de flăcări, magazine jefuite și peste 1.200 de arestări în Franța
Peste 1.200 de persoane au fost arestate în Franța, iar 150 de polițiști au fost răniți în timpul protestelor din acest weekend. Manifestațiile împotriva scumpirilor, inegalităților sociale și degradării serviciilor publice au degenerat în mai multe orașe, unde magazine au fost jefuite, clădiri incendiate și forțele de ordine atacate. La Limoges, incendiul provocat la primărie a distrus o mare parte din clădirea istorică, veche de 143 de ani.

Ştiri din Timiș

FOTO. O familie din Dudeștii Noi a rămas fără casă după un incendiu. Cum pot fi ajutați părinții și fetița lor
O familie din Dudeștii Noi, județul Timiș, a rămas fără aproape toate bunurile după ce un incendiu a cuprins acoperișul locuinței, în dimineața de joi, 15 octombrie. Părinții și fetița lor au scăpat nevătămați, însă vor avea nevoie de sprijin pentru a-și găsi o locuință și pentru a curăța casa afectată de flăcări.

Turism

FOTO. Destinațiile de neratat în 2027. De la Veneto și Okinawa la Antarctica și Galápagos
Călătorii care își pregătesc deja vacanțele pentru anul viitor au la dispoziție o nouă listă de inspirație. Lonely Planet a publicat selecția „Best in Travel 2027”, care cuprinde 50 de destinații și experiențe din întreaga lume, de la orașe europene și insule din Pacific până la safari, trasee spectaculoase și aventuri în zone dintre cele mai îndepărtate ale planetei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la Festivalul Medieval, expoziții și la tururi ghidate.

Ştiri din Timiș

Marș la Timișoara pentru protejarea femeilor. Participantele reclamă abuzurile și dificultățile de a găsi sprijin
Un marș împotriva violenței asupra femeilor a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, la Timișoara. Participanții au cerut măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea abuzurilor. La marș a fost prezentă și viceprimarul Paula Romocean, care a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă femeile și despre felul în care sunt tratate de instituții atunci când cer ajutor.