Primaria Timisoara va prelua controlul chiriilor spaţiilor din unităţile de învăţământ din municipiu, banii obţinuţi urmând să fie viraţi direct la bugetul local şi să se întoarcă sub formă de investiţii în domeniul educaţiei. Propunerea a fost făcută de viceprimarul Adrian Orza, care a argumentat că municipalitatea trebuie să aibă control asupra acestor fonduri, deoarece unii directori de şcoli irosesc banii pe laptopuri şi autoturisme.
ARAD - Centrul de Prevenire Antidrog Arad spune că numărul elevilor care beau şi se droghează este tot mai mare. 547 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a au participat la un sondaj efectuat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad (CPECA). Iar rezultatele studiului arată că drogurile, tutunul şi alcoolul nu sunt deloc nişte necunoscute pentru elevii arădeni.
Blocarea posturilor din instituţiile publice creează probleme Inspectoratului Şcolar Timiş. Şeful acestei instituţii, Marin Popescu, a afirmat că, în acest moment, numărul personalului de pază din şcoli este la jumătate faţă de cel necesar şi se analizează posibilitatea contractării unor firme private care să asigure serviciile de pază şi protecţie în unităţile de învăţământ, chiar dacă acest lucru va costa mai mult decât angajarea propriilor paznici.
În ciuda faptului că sunt controlaţi periodic, unii paznici de şcoli sau licee din Timişoara continuă să nu îşi îndeplinească misiunea aşa cum trebuie. Unii dintre ei se mai cinstesc cu un păhărel înainte de a merge la muncă, sau trag un pui de somn în timpul serviciului.
Directorii unor şcoli din Timişoara care au datorii către Aquatim şi Colterm solicită să folosească banii proveniţi din închirerea unor spaţii în aceste unităţi de învăţământ pentru achiziţia de laptopuri şi chiar maşini de teren, a afirmat primarul Gheorghe Ciuhandu. Edilul consideră aberantă această situaţie.