O comisie de control formată din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și Instituției Prefectului va verifica în perioada următoare toate școlile din județul Timiș pentru a depista eventualele nereguli înainte de începerea anului școlar.
Joi, 16 august, este termenul la care expiră mandatul a aproape 300 de directori şi directori adjuncţi din şcolile timişene. Aceştia ar putea fi schimbaţi.
Din cele 647 de unităţi de învăţământ din judeţ, un număr de 52 de şcoli şi grădiniţe din Timiş vor începe anul şcolar, din nou, fără autorizaţie sanitară.
Un număr de zece şcoli şi câteva grădiniţe din judeţul Timiş vor beneficia în perioada următoare de sprijin special pentru a duce condiţiile de învăţământ la un nivel decent de igienă. Iniţiativa aparţine celor de la Rotary Cetate Timişoara, iar valoarea sprijinului acordat va depăşi 100.000 de euro, plus numeroase alte sponsorizări acordate de membri echipei.
Clubul Rotary Cetate pregăteşte un proiect important pentru copiii din judeţ.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.