Pentru a reduce riscurile sanitare în șapte unități de învățământ special, administrația județeană catalizează fonduri europene spre dotarea școlilor respective cu echipamente de protecție și prevenție. Proiectul a fost depus la începutul anului 2021, iar contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute.
Anul școlar începe la 14 septembrie, iar profesorii de la școlile speciale din Timiș vor fi testați pentru Covid-19 cu bani de la consiliul județean (instituția care finanțează aceste instituții de învățământ). Testarea este o recomandare, transmit reprezentanții CJ Timiș, nu este obligatorie. Consilierii județeni au votat, într-o ședință extraordinară, alocarea de fonduri pentru testarea cadrelor didactice și nedidactice de la școlile speciale din Timiș.
Consilieri județeni din Timiș s-au întrunit joi, 14 mai, în ședință extraordinară online. Au votat o rectificare bugetară în valoare totală de peste 5 milioane de lei. De peste 500.000 lei vor cumpăra tablete și materiale de protecție pentru ca elevii din școlile speciale din Timiș să poată face cursuri online în timpul pandemiei de coronavirus. Chiar dacă și Guvernul România a anunțat că achiziționează tablete, președintele CJ Timiș spune că nu a mai stat după licitația celor de la nivel central, ci a acționat pentru ca situația să se rezolve mai repede.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a vizitat două din școlile speciale din Timiș care se află sub finanțarea instituției și unde au loc lucrări de reabilitare și dezvoltare din banii administrației județene și fonduri europene. Dobra a găsit lucrări cu o mică întârziere, dar spune că nu sunt probleme majore care să afecteze începecârea anului școlar.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
1
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4
Eveniment
În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au deschis trei dosare penale în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ și la graniță. Un motociclist fără permis, o remorcă neînmatriculată și un autoturism căutat de autoritățile din Italia au fost descoperirile făcute de oamenii legii în cursul zilei de 2 august.
Eveniment
Șoferii care circulă prin județul Timiș trebuie să fie atenți la viteza cu care conduc. Până în 9 august, polițiștii rutieri desfășoară controale ample în cadrul campaniei europene ROADPOL SPEED, cu radare amplasate pe principalele artere din județ.