Descoperire macabră în localitatea Săcălaz din județul Timiș. Un localnic care mergea să taie lemne a observat, vineri, un cadavru într-un canal. Polițiștii au început investigațiile.
Descoperire macabră în localitatea Săcălaz din județul Timiș. Un localnic care mergea să taie lemne a observat, vineri, un cadavru într-un canal. Polițiștii au început investigațiile.
La Săcălaz a avut loc în această săptămână inaugurarea biroului de informare din cadrul proiectului “Progres Rur@l – Acţiuni de promovare a sustenabilităţii în mediul rural prin dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă” derulat în parteneriat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Unitatea Administrativ Teritorială Săcălaz. Biroul se află pe str. Liliacului, nr.14, Săcălaz, sediul de implementare a proiectului.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş au fost sesizaţi de administratorul fondului de vânătoare Săcălaz cu privire la faptul că o persoană întinde laţuri pentru căprioare. În autoturismul acestuia au fost găsite mai multe laţuri şi plase de metal care urmau să fie folosite în acest scop.
În timp ce executau serviciul de patrulare poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş au oprit pentru control pe raza localităţii Săcălaz un autoturism.
Ştiri din Timiș
Palatul Episcopal Romano-Catolic din centrul Timișoarei este mai aproape de restaurare și de deschiderea către public. Consilierii locali au aprobat actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru includerea investiției necesare atragerii finanțării europene.
Sănătate
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara a trecut de ultima etapă administrativă înainte de începerea lucrărilor. Contractul de finanțare a fost semnat, ceea ce permite constructorului, desemnat în urma licitației, să înceapă execuția celui mai mare spital oncologic din vestul României.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește scoaterea la licitație a peste 3.500 de metri cubi de masă lemnoasă din fondul forestier aflat în proprietatea publică a municipiului. Lemnul provine din lucrări de conservare și din produse accidentale și va fi valorificat prin Ocolul Silvic Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a elaborat o strategie pentru perioada 2026-2030 dedicată prezervării și promovării multiculturalității orașului. Documentul prevede măsuri de sprijin pentru comunitățile etnice și promovarea patrimoniului cultural local.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat marți, într-o ședință extraordinară, alocarea a 50.000 de lei din fondul de rezervă către comuna Giulvăz pentru neutralizarea prin incinerare a cadavrelor de ovine din focarul de pestă a micilor rumegătoare confirmat la exploatația SC Epinex SRL. Decizia vine după mai multe săptămâni în care autoritățile au căutat o soluție pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare dispuse în focar.
Eveniment
Un cetățean sârb a trecut prin momente de panică după ce a adormit pe un colac în Dunăre și a fost purtat în derivă de curenții fluviului. Bărbatul a fost observat la timp și salvat de polițiștii de frontieră din Svinița, care au intervenit rapid și l-au adus în siguranță la mal.
2
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sub Cod roșu de caniculă timp de două zile consecutive, iar temperaturile pot ajunge la 40 de grade astăzi și chiar la 41 de grade miercuri. Autoritățile avertizează că valul de căldură poate pune în pericol sănătatea, în special în cazul persoanelor vârstnice și al celor cu afecțiuni cronice, și au activat puncte de prim ajutor, în timp ce spitalele și serviciile de urgență au fost pregătite pentru un posibil număr mai mare de pacienți.
1