Un număr de 8 tineri artişti, interpreţi timişoreni se vor specializa în Italia cu sprijinul organizaţiei Rotary.
Clubul Rotaract Cetate a amplasat un stand in Iulius Mall, langa intrarea principala de la demisol, pentru vanzarea de biletele la deja celebra Cursa a ratustelor pe care cluburile Rotaract din Timisoara o organizeaza in fiecare an.
Copiii cu probleme neuromotorii şi ortopedice au
începând de joi un nou Centru de Kinetoterapie,
complet renovat, la Spitalul de Copii “Louis
Ţurcanu”.
De ce? Pentru că timişorenii aruncă
hârtii pe jos, deşi coşul de gunoi e la doi
paşi. Pentru că preferă să arunce
ţigara şi să o calce straşnic cu
piciorul în loc să folosească una dintre
scrumiere amplasate strategic în centru. Şi
pentru că au impresia că oprirea la semafor e
ocazia ideală de a scăpa de toate gunoaiele din
maşină, direct pe marginea şoselei. Nu
toţi. Doar unii dintre noi, al căror simţ
civic s-a dus demult pe apa sâmbetei.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Eveniment
Polițiștii și reprezentanții serviciilor sociale din Timiș au identificat, într-un cămin de bătrâni improvizat din Cenad, nu mai puțin de 74 de persoane în vârstă cazate fără respectarea cerințelor legale. Toți beneficiarii au fost evaluați medical și urmează să fie relocați, în timp ce cazul este acum investigat penal pentru exercitarea fără drept a unei activități.
Capitală Culturală
Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara marchează 35 de ani de activitate printr-un eveniment festiv, „Concertul Aniversar de Crăciun”, care va avea loc vineri, 12 decembrie, de la ora 19:30, la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii.
Ştiri din Timiș
Timișoara se pregătește, în această săptămână, pentru două zile de energie și muzică live, odată cu „UNDER: Aici se face gălăgie”, festivalul care aduce în față trupele ce pornesc din beciuri, garaje sau camere de cămin, fără manager, fără bugete și fără susținere instituțională, dar cu o pasiune care umple orice scenă.
Ştiri din Timiș
Vitamina C este un nutrient esențial, cu roluri multiple în susținerea sănătății. De la întărirea sistemului imunitar până la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, beneficiile sale sunt incontestabile. O întrebare frecventă este legată de momentul optim de administrare: este mai bine să luăm vitamina C dimineața sau seara?
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara reia licitația pentru achiziția a 10 troleibuze de 12 metri, după ce prima procedură a eșuat din cauza bugetului prea mic. Municipalitatea a crescut valoarea estimată de la 22,8 la 30,6 milioane de lei, fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până în 28 ianuarie.
Ştiri din Timiș
Anul care tocmai se încheie a fost unul de tranziție pentru piața cripto. Fluctuații rapide, corecții neașteptate și contexte economice globale instabile au pus la încercare și cei mai experimentați investitori. În acest climat, tot mai mulți români caută active cu fundație solidă, care nu doar rezistă, ci și au potențial real de creștere pe termen mediu.