RCM Timişoara joacă, sâmbătă dimineaţa, primul meci din acest sezon al Cupei României. Adversarul, unul valoros, probabil cel mai puternic din campionat, CSM Baia Mare. Partida are loc în Ronaţ, de la ora 11.
Agenţi ai Poliţiei Locale, poliţişti de la Secţia 4, comisari de la Garda de Mediu şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au descins, joi, pe strada Anvers din Timişoara, unde o familie de romi, aşa-numitul clan Nanu, se ocupă de mai mulţi ani de afaceri cu cai, spre nemulţumirea vecinilor care reclamă mizeria şi gălăgia pe care o fac aceste persoane.
Locuitorii de pe o stradă din cartierul timişorean Ronaţ se declară terorizaţi, de mai mulţi ani, de un clan de romi care se ocupă de afaceri cu cai, aşa-numitul clan Nanu. Un comisar-şef de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timiş, care locuieşte pe aceeaşi stradă, Anvers, susţine chiar că a fost agresat de vecinii-problemă.
Odată cu extinderea reţelelor de canalizare, locuitorii de pe mai multe străzi din cartierul Ronaţ din Timişoara, din vecinătatea Stadionului „Gheorghe Răşcanu”, au ajuns să se bucure şi de asfalt nou. Unii dintre ei în premieră.
RCM Timişoara va juca, sâmbătă, semifinala SuperLigii cu Farul Constanţa, rugbiştii timişoreni având şanse mari să ajungă din nou în finală şi chiar să câştige un nou trofeu. Primarul Nicolae Robu susţine că a făcut lobby la Ministerul Transporturilor pentru ca primăria să primească Stadionul CFR şi promite alte două stadioane pentru echipa de rugby, care acum joacă pe un stadion din cartierul Ronaţ.
Mapamond
China va introduce TVA de 13% pe prezervative și contraceptive pentru a stimula natalitatea, în paralel cu subvenții pentru copii, însă rata natalității rămâne scăzută, iar efectele negative vor afecta în special femeile vulnerabile.
România
USR va vota propunerile pentru Apărare și Economie: Radu Miruță este nominalizat ministru al Apărării și vicepremier, iar Irineu Darău este propus ministru al Economiei.
1
Ştiri din Timiș
De sărbători, ne petrecem timpul alături de cei dragi și savurăm momentele magice în familie. Iulius Town Timișoara te așteaptă cu un program special de sărbători, perfect pentru ultimele cumpărături sau pentru experiențe de neuitat. În prima zi de Crăciun și pe 1 ianuarie 2026, Cinema City și patinoarul din Iulius Gardens vor fi deschise pentru vizitatori.
Capitală Culturală
H.O.T. Collective (Hands on Theatre Collective), grup independent de creație care investighează societatea contemporană prin teatru și arte conexe, anunță premiera spectacolului Teatrul Viitorului, programată pentru 19 decembrie, de la ora 19, la Teatrul Auăleu din Timișoara. Accesul publicului este gratuit, pe bază de rezervare online.
Utile
Joi, 18 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Lansare de carte, spectacol de dans contemporan, ateliere, concerte, spectacole de teatru, expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte joi, 18 decembrie.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea va depune spre finanțare europeană un proiect în valoare de șapte milioane de euro, care vizează reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu și transformarea acesteia într-un spațiu cultural multifuncțional, parte a Centrului Multiplexity. Proiectul își propune să ofere timișorenilor o nouă atracție urbană dedicată culturii, educației și petrecerii timpului liber, adresată atât familiilor și tinerilor, cât și comunității creative locale.
Ştiri din Timiș
O nouă grădiniță modernă, cu o capacitate de 360 de locuri, va fi construită în localitatea Moșnița Nouă, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Contractul de finanțare a fost semnat marți, 17 decembrie, de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Comunei Moșnița Nouă.