Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3, sistemele radar au detectat mai multe ținte aeriene care se deplasau pe diverse traiectorii în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea graniței nordice a României, în zona Maramureș–Suceava, potrivit Agerpres.
Let’s Do It, Romania! aniversează în 2025 15 ani de activitate dedicată protejării mediului și implicării civice. Cu această ocazie, organizația lansează o inițiativă inedită, primul Concurs Național de Raportare a Deșeurilor și Ambroziei, destinat tuturor cetățenilor care vor să contribuie activ la curățenia din România, printr-o simplă raportare făcută prin aplicația mobilă Let’s Do It, Romania!.
În 2024, România înregistra a doua cea mai mare rată de deprivare materială și socială severă în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un procent de 14,7%. Această valoare este considerabil peste media UE, care se situa la 5,8%, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunță miercuri că 47 de cetățeni români care au formalitățile de deportare definitivate se află în custodie în centrele de imigrație și control vamal (U.S. Immigration and Customs Enforcement) și că nu se are în vedere transportarea acestora la baza navală Guantanamo, scrie Agerpres.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
13
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5