Primarul Timișoarei,Nicolae Robu, îi propune președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, realizarea lărgirii la patru benzi a drumului de la intrare în Dumbrăvița până la urcarea pe autostradă (16 kilometri) pe fonduri proprii ale administrațiilor județene și locale. Edilul spune că pe fonduri europene ar dura prea mult, iar în Timișoara trebuie să existe un acces facil al turiștilor de pe autostradă, la patru benzi, ținând cont că în 2021 orașul va fi Capitală Europeană a Culturii. Robu spune că se vor putea muta și stâlpii de troleibuz pentru a se putea lărgi drumul...
Mapamond
Trei tineri, un băiat şi două fete, toți de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie Hotnews.ro.
Ştiri sportive
Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stadionul Wembley din Londra.
Turism
Un muzeu din capitala Statelor Unite ale Americii, Washington D.C., îi invită pe curioși să intre „sub acoperire”. Bineînțeles, este vorba despre Muzeul Spionajului (Spy Museum). Aici, pe lângă recurente expoziții dedicate celui mai celebru spion, James Bond, există și „cea mai mare colecție de artefacte de spionaj din lume expuse public”.
Azi în Timișoara
Duminică continuă evenimentele dedicate Zilei Copilului în oraș și nu numai. Mai puteți merge la spectacole, proiecții și un picnic atipic pe malul Begăi.
Ştiri din Timiș
Un adolescent de 16 ani a fost rănit grav sâmbătă în cadrul unui concurs de drag race găzduit de Aeroportul Arad.
România
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad transmite că profesorul este acuzat de luare de mită în formă continuată, fiind probate 16 cazuri în care a luat bani de la elevi, scrie Aradon.ro.
Capitală Culturală
11 evenimente vor fi organizate, în iunie, de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.