Un cetăţean algerian care i-a furat banii unui taximetrist, sâmbătă, a fost prins de poliţişti după ce aceştia au fost nevoiţi să tragă patru focuri de armă la Timişoara. Este vorba de un tânăr de 19 ani ce ieşise din arest cu doar câteva ore înainte, fiind reţinut pentru alte fapte de furt.
Viaţa de refugiat este dură, eşti tot timpul pe fugă, iar atunci când ai ajuns într-un loc liniştit încerci să-ţi faci un rost. Kariha Kahis Klaw este o tânără din Afganistan care a fost nevoită, în urmă cu opt ani, să ia viaţa de la capăt, în România. A ajuns la Timișoara. După opt ani, Kariha încă încearcă să dobândească cetăţenia română.
Sâmbătă puteți merge la mai multe ateliere, petreceri tematice și proiecții.
Un motociclist a ajuns la spital în urma unui accident produs între Timișoara și Sânnicolau Mare.
Adolescenții din județul Timiș pasionați de fotografie au ocazia de a participa la atelierele „We are 17”.
Mersul constant la piscină, căldura și alergiile la polen prezente vara pot cauza probleme la nivelul ochilor, cum ar fi conjunctivita.
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță, pentru prima parte a lunii august, și stropiri de la sol împotriva țânțarilor și larvelor. Acțiunea se va desfășura doar noaptea, între 5 și 10 august.
1
ADVERTORIAL. Pierderea auzului poate fi o provocare semnificativă, afectând calitatea vieții în diverse aspecte. Protezarea auditivă a devenit o soluție eficientă pentru a combate această problemă, oferind o șansă de a recâștiga o audiție mai bună și o conexiune mai profundă cu lumea din jur
În cadrul unei ședințe ordinare ce a avut loc, vineri, în Sala Revoluției din Palatul Administrativ, consilierii județeni au aprobat alocarea unui spațiu în Bastionul Maria Theresia din Timișoara unde va fi amenajat un muzeu dedicat legendarei formații timișorene Phoenix.
1
Nu știți ce să faceți în acest weekend? Asociația My Banat, alături de Asociația ReCult, vă învită să vă petreceți finalul săptămânii în Țara Făgetului.