Potrivit ultimelor date transmise de Institutul Național de Statistică (INS), România evitat intrarea în recesiunea tehnică. Astfel, economia a crescut cu 1,9% în cel de-al treilea trimestru față de trimestrul al doilea din acest an şi cu 2,8% pe primele nouă luni, cu 0,4 puncte procentuale peste avansul anual înregistrat în luna iunie. Conform Eurostat, România a înregistrat cea mai mare creştere a PIB din UE în trimestrul al treilea.
Miercuri, Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat intrarea în recesiune tehnică în al doilea trimestru din acest an. Totodată INS a urcat ușor estimările nominale şi relative privind Produsul intern brut atât pentru primul trimestru, de la -0,2% la -0,1%, cât şi pentru al doilea trimestru, de la -1% la -0,9%.
Vremea în care orice afacere decentă prosperă a trecut. Boom-ul economic a fost înlocuit de recesiune, iar mulţi dintre cei care au avut curajul să-şi ia viaţa pe cont propriu şi au înfiinţat o firmă acum renunţă la aceste afaceri. Dovadă sunt datele statistice referitoare la dizolvarea, radierea şi suspendarea activităţii firmelor.
Romania nu va intra si nici nu se afla in recesiune, actuala situatie a economiei fiind doar o interpretare eronata a statisticilor de catre unii asa-zisi analisti, care au spus ca descresterea este scadere, este de parere consultantul financiar Ionel Blanculescu.
Economia Romaniei a scazut cu 01% in primul trimestru fata de octombrie-decembrie 2011, perioada in care s-a consemnat de asemenea o contractie a Produsului Intern Brut de 0,2% fata de trimestrul anterior. Romania reintra astfel in recesiune tehnica, situatie in care s-a regasit pentru doi ani si jumatate, in perioada 2008-2011.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.