tion.ro Web analytics

Locul debutului lucrărilor de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei – Piaţa Libertăţii – a născut şi cele mai aprinse dezbateri, datorită modului radical în care s-a schimbat această zonă de promenadă a timişorenilor. Redenumită de unii timişoreni “Piaţa Roşie”, datorită alegerii nefericite a culorii dalelor, comparată de alţii cu un imens panou de darts, datorită cercurilor concentrice, piaţa a fost şi este în centrul multor controverse, în special din cauza tăierilor masive de arbori şi vegetaţie ce acopereau odinioară o bună parte din această zonă. Vestea bună pentru timişorenii iubitori de verdeaţă este că inclusiv planurile Primăriei Timişoara prevăd plantarea de pomi în noua Piaţă a Libertăţii.
Lucrările din Piaţa Unirii sunt încă departe de final, însă unii timişoreni au apucat să îşi facă o idee despre cum va arăta aceasta la finalul proiectului de reabilitare. Pe lângă lucrurile care acum sunt vizibile, mai sunt, însă, o serie de lucrări ce urmează să fie efectuate, care se regăsesc într-un document oficial al Primăriei Timişoara şi pe care le prezentăm în acest material.
Până să construiască noi poduri peste Bega, reprezentanţii Primăriei Timişoara trebuie să reabiliteze actualele poduri care au depăşit cu mult durata de exploatare pentru care au fost proiectate şi n-au mai trecut prin lucrări de consolidare. Iar asta o spun chiar autorităţile locale. Aleşii urmează să aprobe studiile de fezabilitate pentru reabilitarea Podului Ştefan cel Mare şi a Podului Eroilor, investiţii estimate la peste 3,3 milioane de euro.
Directorul Muzeului de Artă din Timișoara, Victor Neumann, are vești foarte bune pentru iubitorii de artă. Acesta a anunțat că pe lângă expoziția Dali din această lună, vor urma și altele la fel de spectaculoase. Neumann spune că există planuri foarte mari pentru dezvoltare, dar este deranjat de faptul că renovarea Palatului Baroc, clădire în care se află muzeul, nu este încă gata, deși reabilitarea a început la sfârșitul anilor 80. Astfel, după mai bine de 25 de ani aproximativ 30% din spațiu încă mai are nevoie de lucrări.
Pe plan european se insistă tot mai mult asupra reabilitării celor care comit infracţiuni nu prin închisoare ci prin intermediul probaţiunii. Specialiştii din cadrul Universităţii de Vest Timişoara vor contribui la reabilitarea şi incluziunea socială a infractorilor, după ce universitatea a devenit membră a Confederaţiei Europene de Probaţiune, fiind singura instituţie românească membră a acestei organizaţii.

România

Hadar Chalet, pavilionul de vânătoare al lui Ceaușescu, are un nou proprietar
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.

Capitală Culturală

Intră puțin la Muzeul Național al Banatului. Aici poți vedea un cal artefact care a traversat 25 de secole
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.

Sănătate

Intervenție chirurgicală complexă cu transplant de țesut osos, realizată la Spitalul Județean Timișoara
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.

Ştiri din Timiș

Peste 8 km din DJ 684, între Coșava și Luncanii de Jos, vor fi modernizați cu o investiție de aproape 56 de milioane de lei
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.

Turism

20 de ani de tradiție gastronomică în Banatul sârbesc: Festivalul Tobei „Švarglijada” va avea loc la Sân-Mihai
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.

Ştiri din Timiș

FOTO. Investiții europene pentru seniorii Timișoarei: mașini de transport, paturi moderne, scaune cu rotile electrice
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria. 1

Ştiri din Timiș

Anunț privind afișarea publică a documentelor tehnice cadastrale din cadrul PNCCF, pentru sectoarele cadastrale

Ştiri din Timiș

CCIA Timiș lansează înscrierile pentru seria a treia a cursului gratuit de Marketing Digital
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici