Rugbiştii timişoreni sunt aşteptaţi cu covorul roşu pentru deplasarea din runda a patra, cea din week-end de la Cluj-Napoca. Ardelenii i-au invitat înaintea jocului la vizionarea filmului Invictus, peliculă în care unul dintre personaje a fost actualul antrenor al RCM-ului, sud-africanul Chester Williams.
RCM Universitatea Timișoara a încheiat sezonul regulat al Superligii Naționale pe locul 4, câștigându-și dreptul de a juca una dintre semifinalele campionatului. În ultima etapă, rugbiștii bănățeni au învins, sâmbătă, formația Dinamo București, cu 33-29.
Cele mai galonate echipe din Cupa Europei Centrale de rugbi ar putea să nu se înscrie în ediţia 2011-2012. RCM Universitatea Timişoara şi CSM Ştiinţa Baia Mare aşteaptă din partea organizatorilor maghiari un răspuns în ceea ce priveşte programul de desfăşurare.

Rugbiştii timişoreni nu au timp să savureze primul succes din Top 4, cel cu Steaua de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că la orizont se întrevăd deja două partide cu Ştiinţa Baia Mare. Cele două formaţii se înfruntă sâmbătă în campionat, într-un meci practic fără miză pentru RCM Universitatea Timişoara, iar la o săptămână distanţă îşi dispută trofeul Ligii Europei Centrale!

Ştiri din Timiș

Sviatlana Tsikhanouskaya, la Timișoara: „Am stat pe balconul Operei și m-am gândit că trăim aceeași istorie, doar că la 30 de ani distanță”
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.

Eveniment

Tânăr de 17 ani, reținut după ce a distrus oglinzile a șase mașini parcate în Timișoara
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.

Ştiri din Timiș

Accademia Donizettiana: Filarmonica Banatul încheie un parteneriat cu Opera Rara
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.

Ştiri din Timiș

S-a închis Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Sviatlana Tsikhanouskaya și-a primit distincția
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.

Ştiri din Timiș

Șomajul crește în Timiș. Zece angajatori pregătesc disponibilizări colective
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.

Ştiri din Timiș

FineStore reduce spectaculos prețurile de Black Friday: Cumpără băuturi de calitate, la reducere!
ADVERTORIAL. Black Friday la FineStore este un moment de neratat pentru toți iubitorii de bauturi de calitate. Campania aduce în noiembrie unele dintre cele mai atractive prețuri ale anului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum se joacă Timișoara? Orașul are un nou Magazin Certificat LEGO®
Noul magazin din Iulius Town și-a deschis ușile pe 6 noiembrie, iar în primul weekend, Insula Creativității LEGO așteaptă familiile la construit în Piațeta Intersport.

Ştiri din Timiș

Impozit dublu la balcoanele închise ilegal? La Timișoara „nu vom avea controale până decizia nu va fi finală”
Posibila dublare a impozitelor pentru proprietarii apartamentelor cu balcoane închise a stârnit îngrijorări și la Timișoara. Primăria anunță că, deocamdată, nu are în vedere taxe suplimentare pentru astfel de cazuri. 1