RCM Universitatea Timişoara a început cu stângul Superliga Naţională de rugbi. Galben-albaştrii au pierdut cu 14-13 primul meci din noul sezon, partida disputată duminică dimineaţa, în compania echipei Farul Constanţa, pe arena Electromotor din Ronaţ. Timişorenii care au urmărit meciul au avut parte de un spectacol cu parapantişti.
Naţionala de rugbi a României s-a calificat în această seară la Cupa Mondială de anul viitor, iar internaţionalii timişoreni au pus umărul serios la această a 7-a calificare a primei reprezentative la turneul final.
Rugby Club Municipal Universitatea Timişoara va termina actualul campionat cel mai probabil pe locul şase, aceasta după ce sâmbătă a fost învinsă la Arad de CSU „Aurel Vlaicu”.
Capitală Culturală
Seria Unexpected Concert, organizată de Asociația EDCUS, prezintă pe 10 mai 2026, de la ora 19:00, la Cinema Timiș, un spectacol muzical special: METAMORPHOSIS, un concert crossover susținut de doi artiști internaționali remarcabili – harpistul Alexander Boldachev și chitaristul Alex Misko.
Ştiri din Timiș
În spatele ușilor Complexului de Servicii „Sfântul Francisc” din Timișoara se ascund destine frânte, dar și speranțe care n-au pierit încă. De la oameni declarați morți de propriile familii, până la victime ale violenței sau ale sărăciei, centrul a devenit, în ultimii ani, un refugiu pentru cei rămași fără sprijin. Aici, fiecare beneficiar are o poveste dureroasă, dar și o șansă.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la spectacole sau la expoziții.
Ştiri sportive
Timișoara a fost reprezentată de rezultate importante la Campionatul European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie - 2 mai, la Santa Susanna, în apropiere de Barcelona. Patru sportivi din oraș, legitimați la cluburi locale și selecționați în lotul național, au concurat la unele dintre cele mai disputate categorii ale competiției.
Cinema
Cinefilii din Timișoara vor avea ocazia să vadă pe marele ecran o versiune extinsă și necenzurată a filmului „Kill Bill”, în cadrul unei proiecții speciale organizate la Cinema Timiș.
Sănătate
Medicii de la Spitalul CFR Timișoara atrag atenția asupra hipocalcemiei, o afecțiune caracterizată printr-un nivel scăzut de calciu în organism, care poate avea consecințe importante asupra sănătății dacă nu este identificată și tratată la timp.