Nesimțire maximă pentru un individ, pe strada Romulus Grofșoreanu. Bărbatul a fost filmat de camerele de supraveghere în timp ce aruncă gunoi pe stradă, cu roaba. A fost identificat ulterior de polițiștii locali și a primit 6000 de lei amendă. Cea mai mare amendă dată anul acesta a fost de 30.000 lei.
Primăria Timișoara plătește aproape 6 mil. de euro unei firme care să scape orașul de rampele clandestine și să adune deșeurile vegetale. Este al treilea operator de salubritate al orașului, care a început deja treaba. Cei care stau la bloc trebuie să se programeze la primărie ca să scape de crengile și frunzele uscate, iar cei care stau la case sunt puși să cumpere saci sau să le ducă la centrele Retim. UPDATE. Drept la replică!
Trei societăți comerciale s-au înscris la a doua licitație organizată de Primăria Timișoara pentru găsirea unei firme care să îi scape pe timișoreni de rampele clandestine. Printre firmele interesate de contractul de 7,5 milioane de euro se numără și una care are printre acționari și Consiliul Local Deva.
Capitală Culturală
Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 s-a încheiat după patru zile de evenimente care au atras, potrivit organizatorilor, peste 100.000 de participanți. Peste 30 de locații din oraș au avut loc peste 200 de evenimente culturale, artistice și sportive. Următoarea ediție este programată în perioada 30 iulie – 3 august 2027.
Ştiri din Timiș
Palatul Episcopal Romano-Catolic din centrul Timișoarei este mai aproape de restaurare și de deschiderea către public. Consilierii locali au aprobat actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru includerea investiției necesare atragerii finanțării europene.
Sănătate
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara a trecut de ultima etapă administrativă înainte de începerea lucrărilor. Contractul de finanțare a fost semnat, ceea ce permite constructorului, desemnat în urma licitației, să înceapă execuția celui mai mare spital oncologic din vestul României.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește scoaterea la licitație a peste 3.500 de metri cubi de masă lemnoasă din fondul forestier aflat în proprietatea publică a municipiului. Lemnul provine din lucrări de conservare și din produse accidentale și va fi valorificat prin Ocolul Silvic Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a elaborat o strategie pentru perioada 2026-2030 dedicată prezervării și promovării multiculturalității orașului. Documentul prevede măsuri de sprijin pentru comunitățile etnice și promovarea patrimoniului cultural local.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat marți, într-o ședință extraordinară, alocarea a 50.000 de lei din fondul de rezervă către comuna Giulvăz pentru neutralizarea prin incinerare a cadavrelor de ovine din focarul de pestă a micilor rumegătoare confirmat la exploatația SC Epinex SRL. Decizia vine după mai multe săptămâni în care autoritățile au căutat o soluție pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare dispuse în focar.
Eveniment
Accident în lanț, marți dimineață, pe DN 59A. Cinci autoturisme au fost implicate într-o coliziune, iar o șoferiță de 56 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
1