Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, crede că singura ieșire din situația creată de protestele din toată țara este ca actuala putere să cedeze cererilor manifestanților și să demisioneze. Liderul liberal consideră că Guvernul trebuie înlocuit cu tehnocrați până la organizarea de alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare.
Timișorenii au ieșit din nou în stradă, joi, pentru a șaptea zi consecutivă, în încercarea de a-i determina pe președintele Traian Băsescu și pe membrii Guvernului Boc să demisioneze.
Spiritele s-au încins, miercuri, în Piaţa Victoriei din Timişoara, în timpul celei de-a şasea zi de proteste declanşate de demisia lui Raed Arafat. Lorin Fortuna a dat foc unor afişe care îi reprezentau pe Victor Ponta, Ion Iliescu şi Traian Băsescu şi apoi a lovit un bătrân care a încercat să stingă flăcările.
Aproape 160 de membri PNL şi PC Timiş vor participa la mitingul USL de joi, de la Bucureşti. PSD Timiş nu va trimite membri la marşul de protest din Capitală.
Protest spontan al elevilor de la Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii din Timişoara. Nemulţumiţi de posibila comasare a liceului cu Grupul Şcolar Industrial C.F.R şi cu Şcoala generală 11 din toamnă, aceştia au refuzat să mai intre la ore şi au strigat tot felul de lozinci împotriva comasării solicitând demisia directoarei.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Daniela Roșca, medic primar boli infecțioase, explică de ce în primele săptămâni după revenirea în colectivitate, copiii sunt mai vulnerabili la infecții respiratorii și ce pot face părinții pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. Dr. Roșca mai explică și ce înseamnă, în realitate, „creșterea imunității”, când sunt necesare vitaminele și suplimentele, precum și cât de importantă este vaccinarea antigripală înaintea sezonului rece.
Utile
Marți, 22 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că marți și miercuri, 22-23 septembrie, se va întrerupe apa în Chevereșu Mare pentru spălarea rețelei de distribuție.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
6
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
3