Protestul profesorilor, organizat joi în faţa Prefecturii Tmiş, a semănat mai mult a reuniune decât a manifestaţie, deoarece Federaţia Sindicală „Spiru Haret”, filiala Timiş, a reuşit să adune la acţiunea de pichetare doar circa 50 de persoane.
Dascălii se revoltă din nou la Timişoara! Sindicatul „Spiru Haret”, filiala Timiş, va organiza joi un alt protest la prefectură. Nemulţumirile profesorilor ţin în principal de salariile pe care sindicaliştii le-au numit „mizerabile” şi de concedieri, însă, de această dată, ei au anunţat vor cere şi demisia şefului Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.
Luni a fost ziua protestelor şi în vămi. Poliţiştii de frontieră din Timiş au iniţiat un protest inedit. Ei au oprit toate autovehiculele, pentru un control amănunţit, la fiecare punct de trecere a frontierei din judeţ, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.
Bugetarii, în prag de concediere şi cu salariile reduse, vor ieşi luni în stradă, iar poliţiştii nu vor mai lucra cu publicul de săptămâna viitoare! Angajaţii de la Primăria Timişoara care se află pe lista disponibilizaţilor vor protesta în faţa instituţiei, sindicaliştii de CNS „Cartel Alfa” vor picheta Prefectura Timiş, iar poliţiştii... vor lucra mai puţin, pentru că le-au fost diminuate salariile.
Oamenii legii se pregătesc şi ei de proteste, la fel ca şi celelalte categorii de bugetari. Poliţiştii din judeţul Timiş îşi vor reduce activitatea începând de săptămâna viitoare. La ora 16 se va pune lacătul pe uşile de la posturile de poliţie, ameninţă sindicaliştii.
Capitală Culturală
Un eveniment în care muzica se transformă în solidaritate va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, la Filarmonica Banatul din Timișoara. Concertul „Symphony of Hope”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, are un scop caritabil. Este vorba despre sprijinirea campaniei „Adoptă o mamă singură”.
Ştiri din Timiș
Marșul pentru Viață, organizat în fiecare an în preajma sărbătorii de Bunavestire, a primit ca răspuns un manifest din partea susținătorilor pro-choice. Manifestarea a avut ca scop transmiterea mesajului „femeile sunt cele care trebuie să aleagă asupra propriului corp”, potrivit organizatorilor.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara sunt invitați să devină ambasadori vizuali ai orașului lor, printr-un nou concurs de fotografie dedicat comunității locale. Proiectul „Orașul meu. Timișoara în imagini” revine în această primăvară cu o temă sugestivă – „Timișoara înflorită”.
Ştiri din Timiș
Un timișorean care a adus gustul Asiei de Sud-Est mai aproape de români a fost recompensat oficial pentru eforturile sale. Ambasadorul Republicii Indonezia în România și Republica Moldova, Meidyatama Suryodiningrat, s-a aflat sâmbătă într-o vizită informală la Timișoara, unde i-a oferit o distincție lui Dragoș Dubină.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara aduce în prim-plan o serie de evenimente dedicate publicului tânăr, în cadrul programului educațional EDUPOL de primăvară. Inițiativa își propune să apropie cultura de noile generații, prin spectacole de teatru, muzică live și experiențe interactive adaptate diferitelor categorii de vârstă.
Capitală Culturală
Trecerea la ora de vară capătă o dimensiune aparte la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, unde schimbarea este evocată printr-o piesă de patrimoniu cu valoare artistică și simbolică.
Eveniment
Un incident violent a avut loc în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 5, într-o stație de carburant din orașul Jimbolia, unde un bărbat a fost rănit în urma unei altercații.
3
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 6:40, pe DN6, între localitățile Sânnicolau Mare și Tomnatic. Un tânăr a ajuns la spital.