Protestul profesorilor, organizat joi în faţa Prefecturii Tmiş, a semănat mai mult a reuniune decât a manifestaţie, deoarece Federaţia Sindicală „Spiru Haret”, filiala Timiş, a reuşit să adune la acţiunea de pichetare doar circa 50 de persoane.
Dascălii se revoltă din nou la Timişoara! Sindicatul „Spiru Haret”, filiala Timiş, va organiza joi un alt protest la prefectură. Nemulţumirile profesorilor ţin în principal de salariile pe care sindicaliştii le-au numit „mizerabile” şi de concedieri, însă, de această dată, ei au anunţat vor cere şi demisia şefului Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.
Luni a fost ziua protestelor şi în vămi. Poliţiştii de frontieră din Timiş au iniţiat un protest inedit. Ei au oprit toate autovehiculele, pentru un control amănunţit, la fiecare punct de trecere a frontierei din judeţ, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.
Bugetarii, în prag de concediere şi cu salariile reduse, vor ieşi luni în stradă, iar poliţiştii nu vor mai lucra cu publicul de săptămâna viitoare! Angajaţii de la Primăria Timişoara care se află pe lista disponibilizaţilor vor protesta în faţa instituţiei, sindicaliştii de CNS „Cartel Alfa” vor picheta Prefectura Timiş, iar poliţiştii... vor lucra mai puţin, pentru că le-au fost diminuate salariile.
Oamenii legii se pregătesc şi ei de proteste, la fel ca şi celelalte categorii de bugetari. Poliţiştii din judeţul Timiş îşi vor reduce activitatea începând de săptămâna viitoare. La ora 16 se va pune lacătul pe uşile de la posturile de poliţie, ameninţă sindicaliştii.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 septembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.

Mapamond

SUA și Danemarca au semnat pactul pentru Groenlanda. Ce prevede acordul
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Eveniment

Accident pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Un pasager a ajuns la spital
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Scandal pe 1,3 milioane de lei la STPT, în Consiliul Local Timișoara. Fostul director, chemat să explice majorările salariale
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local. 1

Eveniment

Nu s-a lăsat de „meserie”: fost polițist, prins din nou după o șpagă cerută în trafic
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările din Traian, în fața graficului. Se intră într-o nouă etapă în această toamnă
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric. 2

Ştiri din Timiș

Știința se mută pentru o zi la Muzeul Apei din Timișoara. Puteți participa gratuit la experimente și demonstrații
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.

Capitală Culturală

Festivalul TAIFAS 2026 începe la Timișoara cu un spectacol dedicat Mariei Tănase
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici