
Circulația mijloacelor de transport în comun a fost dată peste cap, marți dimineață. Peste 30 de șoferi ai STPT au refuzat să urce la volan și să iasă pe traseu. A întârziat plata salariilor și nu au mai primit bonurile de trei luni, se plâng angajații societății de transport. Au lăsat troleibuzele în curtea STPT. UPDATE. Reacția viceprimarului Ruben Lațcău
Ştiri din Timiș
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a făcut vineri, 29 septembrie, o vizită în vestul țării. Spre după-amiază, acesta s-a întâlnit la sediul PSD Timiș cu mai mulți fermieri, iar sâmbătă va participa la alegerile interne din cadrul filialei.
Eveniment
Accident de circulație, vineri după-masă, în apropierea Pieței Iosefin din Timișoara. Un bărbat de 32 de ani, aflat sub influența drogurilor, a lovit un autoturism pe care l-a proiectat apoi într-o femeie care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni.
Ştiri din Timiș
Elevii din cel puțin 30 de școli din Timișoara vor putea învăța cum se acordă primul ajutor în următorii doi ani, după ce primăria a semnat un protocol de colaborare cu conducerile Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Timiș și Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș. Specialiștii vor merge câte o săptămână la fiecare unitate în parte.
Capitală Culturală
Romancier și eseist francez, publicist de rezonanță al mai multor publicații prestigioase, precum Le Nouvel Observateur și Le Monde, Pascal Bruckner este cunoscut pentru analizele sale de profunzime asupra politicii, societății și culturii. Acesta a primit titlul de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum al Universității de Vest din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara se delimitează de comportamentul artistului Guess Who. El a fost prins de polițiștii din București drogat la volan. Instituția a anunțat, vineri, că a decis să-i anuleze concertul pe care acesta trebuia să-l susțină la Timișoara în 7 octombrie.
1
Eveniment
Incident grav, în noaptea de joi spre vineri, în incinta unei fabrici din Jimbolia. O tânără de 27 de ani a fost la un pas de moarte după ce și-a tăiat venele în baie, la locul de muncă. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Mapamond
Atac într-un liceu din în sudul Spaniei. Un elev în vârstă de 14 ani a înjunghiat cinci persoane în urma unui exces de furie. Înainte de acest incident, băiatul a fost umilit în curtea liceului de câțiva colegi. Agresorul a fost preluat de polițiști.