„Creatori de Educație” este competiția dedicată exclusiv cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial care predau „altfel”. Anul acesta sunt opt profesori din Timiș înscriși, cu proiecte prin care au provocat elevii să pornească într-o călătorie virtuală prin marile muzee ale lumii sau i-au învățat elementele de geometrie în rime. La final, vor fi premiați 50 de creatori de educație.
La Timișoara există un after school de caritate dedicat copiilor care provin din medii defavorizate, din diverse colțuri ale țării. Pentru ei, Anima Nostra nu este doar un loc unde-și fac temele și servesc un prânz cald. Este și locul unde se dezvoltă, fac art-terapie, terapie cu animale și au parte de consiliere în mod gratuit. Chiar dacă pandemia a dat peste cap planurile asociației, a fost și un mare plus, reușind să ajungă de la cinci beneficiari din Timișoara, la aproape 90 de beneficiari din 11 județe și la tot mai mulți voluntari dornici să-i ajute pe cei mici.
Schimbare la conducerea Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT), aflată sub coordonarea consiliului județean. Începând de vineri, 29 ianuarie, organizația îl are ca președinte pe Alexandru Proteasa (PNL), care îl va înlocui pe consilierul județean Mihai Ritivoiu (PSD), care și-a depus demisia. S-a schimbat și Consiliul Director al asociației.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Ştiri din Timiș
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.