Aflat în vizită la Timişoara, preşedintele României, Traian Băsescu, a avut, duminică, o scurtă întrevedere cu primarul Nicolae Robu. Edilul-şef al Timişoarei spune că preşedintele i-a împărtăşit din experienţa sa... de primar general, iar de politică nu au vorbit. Asta, deşi Robu a postat pe Facebook, chiar duminică, un apel pentru coagularea forţelor de dreapta în jurul PNL, un mesaj privind unificarea dreptei care s-a auzit şi la Mişcarea Populară, care l-a invitat la Timişoara pe Băsescu.
După ce fost numit frustrat de primarul Nicolae Robu din cauză că a criticat modul în care s-a desfăşurat licitaţia pentru construcţia noului corp de la Spitalul de Copii, deputatul Sorin Grindeanu îi răspunde edilului-şef al Timişoarei. Social-democratul susţine că este normal ca şi primarul să fie frustrat de faptul că proiectele pe care le gestionează în acest moment aparţin fostei administraţii. Deputatul de Timişoara l-a acuzat voalat pe Robu că este pe cale să încarce bugetul Timişoarei cu costuri neeligibile, din dorinţa de a-şi pune amprenta asupra unor proiecte care nu îi aparţin.
Două dintre proiectele pe fonduri europene ale Primăriei Timişoara sunt blocate la ora actuală din cauza licitaţiilor care se tot contestă sau la care se solicită cereri de clarificare peste cereri, susţine primarul Nicolae Robu. Este vorba despre proiectul privind managementul traficului şi cel privind realizarea unui sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei în oraş. Cu cine are Robu de furcă? Printre altele, cu un reprezentant al celebrei familii Swarovski...

Ştiri din Timiș

Primăria a preluat Arena AquaSport. Acces gratuit până la finalul anului
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare

Ştiri din Timiș

RETIM începe pe 2 noiembrie colectarea deșeurilor de la 9 insule ecologice din Lugoj. Alte 40 vor fi puse în operare etapizat
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.

Sănătate

Când e nevoie de un consult psihiatric. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică semnele care nu trebuie ignorate
Insomniile, atacurile de panică, stările persistente de tristețe, lipsa energiei sau retragerea socială pot fi semne ale unei afecțiuni psihice care necesită evaluare de specialitate. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică în ce situații este indicat un consult psihiatric, cum decurge prima întâlnire cu specialistul și de ce este important ca pacienții să respecte tratamentul și să meargă la controalele periodice.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru pasajul de la Urseni. Peste 15 de milioane de euro și termen de doi ani
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la mult-așteptatul pasaj de la Urseni. Pentru pasajul subteran, cu cheson, de la intersecția DC 152 Calea Urseni cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud sunt puși la bătaie aproape 16 milioane de euro, cu TVA.

Eveniment

Guvernul prelungește cu trei luni măsurile de limitare a scumpirii motorinei
Guvernul va prelungi cu încă trei luni aplicarea măsurilor pentru limitarea majorărilor prețului la motorină. Anunțul a fost făcut vineri, 30 octombrie, de premierul Luca Niculescu, la începutul ședinței de Guvern.

Cinema

Filmul săptămânii: „Crăciun amar”, noua producție a lui Pedro Almodóvar despre pierdere și fragilitate
Recomandarea de film din această săptămână este „Crăciun amar”, cea mai recentă producție semnată de regizorul spaniol Pedro Almodóvar. Comedia tragică urmărește povestea unei femei care încearcă să facă față pierderii mamei sale, în timp ce responsabilitățile profesionale nu îi lasă prea mult timp pentru a-și trăi doliul.

Ştiri din Timiș

De la propaganda comunistă la manipularea cu AI. Dan Barna și Gheorghe Falcă, despre pericolele dezinformării, într-o dezbatere la UVT
Dezinformarea amplificată de inteligența artificială, riscurile pentru democrație și responsabilitatea fiecăruia în verificarea informațiilor au fost principalele teme ale unei dezbateri organizate vineri, 30 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. La întâlnirea cu studenții au participat europarlamentarii Dan Barna și Gheorghe Falcă, jurnalista Melania Cincea și Adriana Săftoiu, expertă în comunicare, care au vorbit despre schimbările din mediul informațional și despre modalitățile prin care pot fi recunoscute și combătute manipulările.

Ştiri din Timiș

Bugetul local, rectificat pe repede înainte. Bani suplimentari pentru stadion
Primăria Timișoara a convocat de îndată o ședință de consiliu local, cu doar jumătate de oră înainte de începere, pentru o rectificare bugetară prin care a alocat încă 8 milioane de lei pentru Arena „Eroii Timișoarei”. Astfel, suma prevăzută pentru stadion a ajuns la 111 milioane de lei, banii fiind luați din bugetul pentru iluminat public.