Un grup de parlamentari liberali, printre care se numără şi deputatul de Timişoara Horia Cristian, a iniţiat un proiect de lege pentru completarea Ordonanței de Guvern 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Aleşii au propus obligativitatea amenajării de rafturi speciale în magazine, cu produsele alimentare care urmează să expire în trei zile. Proiectul a fost deja aprobat în Senat la începutul acestei luni.
Dacă sunteţi interesaţi de ce produse agricole mâncăm, de utilizarea pesticidelor în agricultură, de preţurile de consum, de calitatea produselor alimentare sau venitul agricultorilor, puteţi să vă spuneţi părerea.
Produsele bio, cele realizate din ingrediente naturale și fără aditivi, sunt în acest sfârșit de săptămână vedete în cadrul unei noi ediții a Expo Bio.
Produse ecologice, produse culinare tradiţionale, băuturi, dar şi vase din ceramică, sculpturi în lemn sau costume populare. Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le pot găsi timişorenii în aceste zile la Muzeul Satului Bănăţean. Până duminică, la muzeul de la Pădurea Verde au loc două manifestări prin care se doreşte promovarea obiceiurilor tradiţionale şi arta autentică: Târgul tradiţional de toamnă şi Târgul meşterilor populari.
Două zile de tradiţii şi gastronomie la Timisoara, la finalul săptămânii viitoare. Timişorenii sunt invitaţi la Muzeul Satului Bănăţean, unde vor avea loc un targ de meşteşuguri şi un festival gastronomic. Intrarea va fi liberă.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.