Vreți să aflați care este atmosfera dintr-o sală de judecată? Sau să vedeți profesioniștii din sistemul juridic la muncă? ELSA Timişoara (European Law Student Association) vă prilejuiește ocazia, prin intermediul „Concursului de procese simulate” (MCC-Moot Court Competition) pe tema Dreptului Penal.
Procurorul General al Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat că, în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni există „suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".
Consiliul Superior al Magistraturii are un nou preşedinte în persoana judecătorului Adrian Bordea. Acesta a fost numit de magistraţii CSM, luni, în cadrul plenului Consiliului.
În urma audierilor celor 12 persoane implicate în furtul de cereale de la moara din localitatea Carani, procurorii DIICOT au decis reținerea pentru 24 de ore a șase dintre membrii grupării. Aceștia vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, iar alți patru membri au primit de interdicția de a părăsi țara.
Un copil de 9 ani a ajuns la spital cu o fractura i s-a amputat bratul si a murit la patru zile de la internare. S-a intamplat in Romania: medicii implicati in acel caz strigator la cer vor fi judecati pentru ucidere din culpa.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.
Mapamond
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a lansat una dintre cele mai serioase avertizări adresate Statelor Unite din ultimii ani, afirmând că un eventual atac american asupra Iranului ar declanșa un conflict la nivel regional.
Capitală Culturală
La 175 de ani de la moartea sa, Mary Shelley rămâne una dintre figurile esențiale ale literaturii universale, o autoare care a marcat decisiv imaginarul modern prin romanul „Frankenstein”. Născută Mary Wollstonecraft Godwin, scriitoarea britanică a influențat nu doar literatura secolului al XIX-lea, ci și dezvoltarea timpurie a genului science fiction, scrie AGERPRES.
România
România se pregătește pentru una dintre cele mai importante reforme fiscale din ultimii ani: schimbarea modului de calcul al impozitului pe proprietate.
Eveniment
O noapte de distracție s-a încheiat prost, duminică dimineața, în Timișoara. În jurul orei 4:30, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană au observat un grup de persoane cu un comportament agitat pe strada Daliei. UPDATE. Agresorii, foști jucători la Poli
Ştiri din Timiș
Iubitorii de quiz-uri și fapte bune sunt invitați să participe la ediția 90 a Charity Quiz Night. Toate donațiile strânse vor merge către o asociație din județul Timiș, care ajută copiii vulnerabili din Banat.