Una dintre cele mai puternice organizații civice din domeniul infrastructurii românești a câștigat primul proces intentat Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere din România, în cazul secțiunii cu tuneluri din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva. Organizația a solicitat punerea la dispoziție a actului de reziliere a contractului de construcție pentru acest lot, dar a fost refuzată de companie.
Șoferii care folosesc autostrada A1 pe ruta Lugoj – Deva ar putea ajunge din nou în situația ridicolă în care există porțiuni importante de autostradă finalizate, dar care să nu poată fi utilizate. Dacă imaginile realizate de cei de la Pro Infrastructură arată că pe lotul 4 se lucrează la cea mai dificilă porțiune, din păcate pe lotul 3, care ar asigura legătura cu acesta, statul caută cum să rezilieze un contract realizat în proporție de peste 80%, din cauza disputelor cu constructorul.
Volumul foarte mare de muncă necesar pentru rezolvarea problemelor de construcție din zona dealului de unde a fost mutată o colonie de lilieci, dar mai ales întârzierea lucrărilor de pe lotul 3 din cauza disputelor dintre beneficiar și constructor fac imposibilă deschiderea circulației pe lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva din acest an, spun cei de la Pro Infrastructură.
Noul ministru al Transporturilor s-a aflat în urmă cu două zile în Parlamentul României unde a participat la o întâlnire convocată cu constructorii de autostrăzi. Unul dintre cele mai disputate subiecte a fost lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, constructorul acestui tronson reclamând apariția unor dispute grave, mai ales financiare, cu cei de la Compania de Drumuri.

Sănătate

O donatoare de 17 ani a făcut posibile cinci transplanturi. Prelevarea de organe a avut loc la Spitalul Județean Timișoara
Organele și țesuturile unei tinere de 17 ani, aflată în moarte cerebrală, au fost prelevate duminică, 27 septembrie, la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara, după ce familia acesteia și-a dat acordul pentru donare. În urma procedurii, cinci pacienți au primit transplanturi, iar cordul a fost prelevat de o echipă din Germania, întrucât în România nu a fost identificat un pacient compatibil.

Ştiri din Timiș

Timișorenii pot cere ajutorul pentru încălzire din 1 octombrie. Cine poate primi bani și unde se depun cererile
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara începe, din 1 octombrie, preluarea cererilor pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie aferente sezonului rece 2026–2027. Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiții de venit, iar cererile pot fi depuse atât fizic, cât și online.

Mapamond

Peter Magyar a cerut ridicarea imunității. Are dosar după ce a aruncat telefonul unei persoane în Dunăre
Parlamentul ungar a votat ridicarea imunității premierului Peter Magyar, la cererea acestuia, pentru ca el să poată fi anchetat într-un dosar de furt. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Elevii din Timiș protestează față de uniforma obligatorie: „O măsură care doar ne îmbracă la fel nu schimbă absolut deloc problema”
Elevii din Timiș s-au alăturat luni, 28 septembrie, protestului național față de proiectul de lege care prevede introducerea uniformei școlare obligatorii. Consiliul Național al Elevilor i-a îndemnat pe elevi să poarte negru la școală, în semn de protest față de măsura adoptată deja de Senat și care urmează să meargă la Camera Deputaților, care este for decizional. 10

Ştiri din Timiș

Anchete pe autostradă și pe drumurile naționale. Unde vă pot opri polițiștii rutieri pentru întrebări
Șoferii din vestul țării vor fi opriți, de la finalul lunii, pentru anchete de circulație derulate de DRDP Timișoara. Prima acțiune are loc miercuri, 30 septembrie, în mai multe puncte din cele patru județe din vestul țării gestionate de direcție.

Eveniment

Un șofer băut care transporta elevi a încercat să evite filtrul poliției pe un drum din Timiș
Un microbuz care transporta elevi a fost oprit de polițiști, luni, la Recaș, după ce șoferul a încercat să evite un filtru rutier. În mașină erau 20 de copii, deși microbuzul avea doar 15 locuri, iar testarea cu etilotestul a arătat că șoferul consumase alcool.

România

România schimbă ora. 2026 aduce cea mai timpurie trecere la ora de iarnă
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.

România

Decizie în unanimitate a PSD: nu susține Guvernul Mureșan
PSD a decis luni, în unanimitate, să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan, după ce social-democrații au reclamat că au primit programul de guvernare cu doar câteva minute înaintea ședinței. Parlamentarii PSD vor participa însă la audieri și la votul din plen. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici