tion.ro Web analytics

Primăria Timișoara lansează joi primul portal open data al orașului, ca să marcheze Săptămâna Mondială a Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă. Va fi prezentată și viziunea municipalității în ceea ce privește viitoarele proiecte în domeniul guvernării deschise. Portalul va conține date despre oraș, de la calitatea mediului până la date demografice și economice.
Primăria Timișoara a pregătit noua procedură de lucru pentru supraimpozitarea clădirilor aflate în stare avansată de degradare. Consilierii locali vor aproba în curând procedura, care face referire doar la imobile. Timișorenii care nu le îngrijesc riscă să plătească impozite de trei, patru sau cinci ori mai mari.
Timișoara va avea, în sfârșit, cele 16 stații de reîncărcare pentru mașini electrice promise de trei ani. Acestea vor fi realizate cu bani de la Administrația Fondului de Mediu, iar primăria are în sfârșit proiectant și constructor, o firmă din județul Argeș. Durata de proiectare și execuție: cam nouă luni.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au pus piciorul în prag și au reziliat contractul cu Casa Funerară Octavian și ADI SRL, care administrează cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că societatea practica tarife mult mai mari decât cele prevăzute în contract.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 februarie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.

Eveniment

Accident cu trei morți, printre care și copii, aproape de Caransebeș. Traficul este blocat
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Este gata clădirea Centrului de Arși Grav de la Timișoara. Mai trebuie cumpărate echipamentele
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere. 3

Sănătate

VIDEO. Când este recomandată operația pentru glanda tiroidă, cea mai des întâlnită intervenție în chirurgia endocrină
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.

Sănătate

Analiza prin care „supraveghem” diabetul. Indicațiile medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.

Turism

Regatul de gheață: Carnavalul de iarnă de la Québec transformă orașul într‑o feerie polară
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici