Conducerea Primăriei Timişoara a luat în vizor noua casa funerară a cântăreţei de muzică populară Nicoleta Voica. Autorităţile locale au început să verifice în ce bază şi-a deschis afacerea artista într-o clădire din cartierul istoric Fabric, de pe strada Constantin Titel Petrescu, după ce au primit reclamaţii de la o vecină cu privire la activităţile care se desfăşoară acolo. Viceprimarul Traian Stoia susţine că lucrurile nu sunt în regulă, ba chiar vorbeşte despre cercetări de natură penală... Reprezentanţii firmei acuzate se declară surprinşi de afirmaţiile viceprimarului.
Ce nu s-a reuşit în 5 ani, se va rezolva în câteva luni, promit reprezentanţii Primăriei Timişoara. Vorbim despre situaţia deja celebrelor blocuri ANL din zona Miloia care nu sunt intabulate şi despre care oficialii municipalităţii spun că au fost construite fără autorizaţie. Problema este că locuinţele nu pot fi vândute acum, deşi chiriaşii au dreptul să le cumpere. Autorităţile locale promit că în decurs de câteva luni se va intra în legalitate. Viceprimarul Traian Stoia spune că primăria... se va amenda singură în acest caz.
Un număr de 13 spaţii publice din Timişoara ar urma să fie supravegheate video, cu aproape 100 de camere, printr-un proiect pe fonduri europene pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii. Deşi proiectul este încă la stadiul de licitaţie, primăria a început deja să îşi construiască propria reţea de fibră optică pentru a-l pune în practică. Lucrările la noua canalizaţie subterană au încept deja, fiind finanţate din bani de la bugetul local. Operatorul acestei reţele va fi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, potrivit autorităţilor locale.
Zeci de angajaţi ai Primăriei Timişoara, însoţiţi de poliţişti locali, dar şi de timişoreni, au pornit la pedalat, joi, prin municipiu, cu ocazia Zilelor Energiei. Acţiunea s-a dorit a fi un exemplu pentru timişoreni în încercarea de a-i convinge să opteze pentru bicicletă în deplasările zilnice, însă oficialii municipalităţii timişorene au putut să se lămurească pe drum cum stă Timişoara la capitolul infrastructurii velo.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 noiembrie
Joi, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.

România

Părinții care se întorc la muncă ar putea primi până la 8.500 de lei lunar. Schimbare majoră propusă în Parlament
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.

Eveniment

Prins cu jumătate de kilogram de cocaină pregătită pentru vânzare. Un bărbat a fost arestat după o anchetă DIICOT Timișoara
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.

Ştiri din Timiș

O nouă cisternă de 30.000 de litri pentru pompierii din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.

Ştiri din Timiș

Legături mai bune cu Giroc și Moșnița. Bandă specială pentru autobuz și pasaj peste centură, prin parteneriatul PMT-CJT
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș. 1

Ştiri din Timiș

Un centru special pentru copiii agresivi și cu probleme de comportament se va deschide la Timișoara. Zeci de copii vor primi ajutor
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.

Mapamond

O româncă face istorie în politica americană. A câștigat al treilea mandat consecutiv
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.