Majoritatea membrilor Consiliului Local Timişoara se remarcă prin... ridicarea mâinii. Cel puţin asta este concluzia care reiese dintr-un studiu al Asociaţiei Pro Democraţia. Potrivit datelor transmise de membrii asociaţiei, doar doi la sută din totalul hotărârilor adoptate de către Consiliul Local Timişoara au fost iniţiate de aleşi. Restul, de membrii Primăriei Timişoara.
Singurul pas făcut înainte în problema blocurilor din zona Miloia construite de ANL fără autorizaţie şi recepţionate ca atare de Primăria Timişoara este faptul că cei de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe au scos un formular cu paşii de urmat în vederea autorizării, spune viceprimarul Traian Stoia. Chiriaşii nu pot cumpăra locuinţele, chiar dacă au acest drept, iar edilul spune că există zvonuri – întemeiate, în opinia sa – că se pregăteşte şi creşterea preţurilor de achiziţie...
În luna martie, oficialii Primăriei Timişoara dădeau asigurări că îşi vor face datoria de proprietari şi vor repara trei imobile pe care le deţin într-o zonă istorică, pe strada Ştefan cel Mare, în apropierea Fabricii de Bere, clădiri care au ajuns într-o stare jalnică. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat în sfârşit începerea lucrărilor, pentru care se vor aloca aproximativ 40.000 de euro de la bugetul local.
Viceprimarul Traian Stoia vrea extinderea gratuităţilor la transportul public şi pentru refugiaţi. Vizate sunt, într-o primă etapă, 20 de persoane de origine irakiană care au ajuns la Timişoara. Pentru asta, trebuie modificat protocolul de acordare a acestor facilităţi încheiat între primărie şi RATT. Cât despre gratuitatea generală, pentru toată lumea, o idee lansată de primarul Nicolae Robu, oficialii municipalităţii au ajuns la concluzia că efortul de la bugetul local ar fi prea mare şi nu sunt bani.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara sunt hotărâţi să înfiinţeze un nou cimitir în oraş, idee prezentată de viceprimarul Traian Stoia încă din primăvară, când edilul vorbea despre două noi cimitire. Unul se va face sigur, afirmă Stoia, în zona Ovidiu Balea. Autorităţile spun că cele care există acum în oraş nu corespund standardelor europene şi oricum sunt arhipline.
Eveniment
Peste 8 kilograme de cocaină și heroină au fost descoperite în două colete furate de la un șofer care transporta bunuri din Olanda în România. Cei patru bărbați bănuiți că au pus la cale atacul au fost prinși în județul Timiș, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Capitală Culturală
„Unde se termină propriul corp și unde începe lumea din jur?". De la această interogație pornește la evenimentul performativ organizat de Concentric Projects și Indie Box , intitulat „Despre incredibila permeabilitate a materiei” — o lucrare experimentală interdisciplinară creată de coregrafa Alexandra Gîrbea și muzicienii Uțu Pascu și Sergiu Cătană.
Utile
Joi, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
1