Iniţiativa consilierului local Radu Ţoancă prin care se doreşte stoparea parangheliilor romilor – interzicerea organizării de evenimente care aduc atingere ordinii și liniștii publice în Timişoara – a trecut vineri de votul consilierilor locali. Asta, deşi mulţi dintre aleşi s-au declarat convinşi că noua hotărâre de consiliu nu va avea nicio valoare. Consilierii au vrut însă să dea un semnal că nu agreează astfel de manifestări în Timişoara şi cer planuri concrete de intervenţie.
Regulile nu sunt pentru toată lumea la Timişoara. Săptămâna trecută cititorii Tion.ro au surprins maşina de serviciu a primarului Nicolae Robu parcată în faţa semnului de „Oprire interzisă” în centru – edilul a explicat că indicatorul era de fapt prost amplasat şi că el avea de mers pe şantier -, exceptaţi de la astfel de reguli ”lumeşti” se consideră şi unii directori ai societăţilor din subordinea consiliului local. Şeful de la Horticultura parchează pe pista de biciclişti motivând că are „hârtie de la primărie!”
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, merge înainte cu planul său privind ducerea în subteran a liniilor de cale ferată care străbat la ora actuală oraşul, context în care a vorbit şi despre introducerea transportului cu metroul. Avem un studiu de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul Timişoarei, prin ducerea liniilor de tren în subteran: asta ar presupune construirea unui tunel de peste 10 kilometri!
Cluburile de sport din Timişoara care se bucurau de susţinere de la bugetul local o duc din ce în ce mai rău după ce s-au tăiat finanţările în vară, ca urmare a deciziei Curţii de Conturi, care a constatat că s-ar fi acordat bani publici ilegal. Primăria contestă, spune că totul este legal, dar totuşi nu mai dă bani. A început dezastrul la BCT, jucătorii au fost lăsaţi să plece şi şi-a anunţat demisia şi antrenorul Dragan Petricevic, acum apar probleme şi la rugby: Saracens RCM s-ar putea retrage din cupele europene. Situaţia şi-ar putea găsi rezolvarea vineri.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.

Eveniment

Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Noul prefect al județului Timiș, Adrian Pau, a depus jurământul
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.

Mapamond

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.

Ştiri sportive

Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.

Ştiri din Timiș

Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.