Judeţul Timiş va avea onoarea să ofere viitorul preşedinte al Districtului Rotary România şi Moldova. Duminică va avea loc ceremonia oficială de predare a conducerii către Marian Mocan, membru Rotary Club Timişoara.
Societatea Română de Rezonanţă Magnetică din România are un nou preşedinte, iar acesta este din Timişoara.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a sosit, luni, la Timişoara, unde a semnat un protocol de asociere între Iniţiativa de Centru-Dreapta, pe care o conduce, şi Societatea Timişoara şi va participa, luni seara, la o „promenadă civică” prin centrul municipiului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de actuala situaţie din România.
Schimbare de antrenor la prim-divizionara BCM Danzio Timişoara. Preşedintele Dan Ionescu şi-au anunţat revenirea pe banca tehnică a formaţiei de baschet feminin după un singur sezon în care sârbul Ljubomir Kolarevic a stat la conducerea echipei.
Se fac ultimele pregătiri în Timiş pentru referendumul din 29 iulie. Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu a dat, miercuri, ordinul de numerotare a secţiilor de votare din judeţ, după ce primarii au stabilit delimitarea acestora. Vedeţi unde veţi vota la referendum.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1