Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, contraatacă cu o plângere penală în războiul cu transportatorii pe tema taxei de tranzit. Ciuhandu a anunţat, marţi, că a depus o plângere penală împotriva preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport, pentru demontarea indicatoarelor care interziceau intrarea autovehiculelor peste 7,5 tone în municipiul Timisoara.
Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport şi cei ai Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 au venit, aşa cum ameninţau zilele trecute, la Timişoara, şi au demontat indicatorul de pe Calea Lugojului care interzice accesul autovehiculelor peste 7,5 tone în oraş. Transportatorii consideră că aceste indicatoare sunt ilegale.
Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, s-a declarat surprins să afle că inundaţiile produse la începutul anului la periferia Timişoarei s-au petrecut din cauza faptului că primarii din Timişoara şi localităţile limitrofe au acordat prea lejer autorizaţii de construcţie peste canalele de colectare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, spune că vrea o relaţie de normalitate cu prefectul de Timiş, Mircea Băcală, pe care l-a acuzat că urmăreşte să discrediteze cu orice preţ municipalitatea, prin atacarea în instanţă a mai multor hotărâri de consiliu local şi atacarea altor acţiuni ale primăriei.
Aproximativ 40 de persoane, membri ai filialelor din Timişoara şi Arad a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers” , au protestat, miercuri după-amiază, timp de o oră, în faţa Prefecturii Timiş.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.