Rodica Militaru și Răzvan Stana, doi consilieri locali din partea USR-PLUS, au explicat, marți, de ce au gândit un regulament nou pentru animalele de companie și amenzi de până la 200 de lei pentru cei care hrănesc animalele pe domeniul public. Ei cred că porumbeii distrug clădirile din Cetate și că se vor muta în parcuri dacă nu vor mai fi hrăniți.
Au trecut aproape trei ani de când a fost dezvelită statuia din Piața Libertății, restaurată cu peste 26.000 de euro, pe care au fost instalate și aparate cu ultrasunete care să-i sperie pe porumbei și să nu mai murdărească monumentul. Păsările nu dau doi bani pe ultrasunetele puse acolo de primărie, așa că statuia Sf. Nepomuk reprezintă în continuare unul dintre locurile lor preferate de întâlnire.
Călătorii care folosesc transportul feroviar și coboară în Gara de Nord Timișoara sunt întâmpinați în ultima perioadă de o serie de sunete ciudate în fața clădirii. Situația a apărut pentru că deținătorul gării, compania CFR Infrastructură, nu a mai știut cum să rezolve problema porumbeilor care murdăreau permanent clădirea, dar și holul gării, așa că s-a apelat la instalații audio pentru a speria păsările.
Găini uriaşe şi porumbei a căror preţuri pot ajunge şi la mii de euro sunt vedetele unei inedite expoziţii ce se desfăşoară în acest weekend, la Giroc. Printre sutele de exemplare se găsesc şi două rase de porumbei create la Timişoara, la finele secolului XIX, care acum, din păcate, sunt pe cale de dispariţie.

România

USR îi cere lui Grindeanu să supună la vot legea responsabilității în energie, blocată în parlament din 2022
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara are șase noi cetățeni de onoare. ÎPS Ioan și Virgil Ianțu, printre ei
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.

Ştiri din Timiș

S-au publicat locurile rămase libere la liceele din Timiș în etapa a II-a
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.

Ştiri din Timiș

Festivalul japonez Natsu Matsuri revine la Timișoara cu spectacole Kabuki, dans Bon Odori și ateliere culturale
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.

România

Mai multe companii mari din România își opresc producția pentru a economisi energie electrică. Apel de la Bolojan pentru toată țara
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării. 4

Capitală Culturală

Cum se amenaja un dormitor în perioada interbelică? Vă puteți inspira la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.

Ştiri din Timiș

Admitere UVT 2026: aproape 3.800 de candidați confirmați la licență. Ce specializări au avut cea mai mare concurență
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%. 1

Capitală Culturală

VIDEO. De la folclorul românesc la Marija Šerifović. A treia zi a sărbătorii Timișoarei a adus zeci de mii de oameni în centru
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici