Porumbei campioni, uriaşi sau pitici, cu coada evantai, cu moţ, cu pene creţe ori cu guler, albi, negri, roşcaţi sau pestriţi – cu toţii vor putea fi admiraţi într-o expoziţie care va avea loc la sfârşitul săptămânii la doi paşi de Timişoara, în localitatea Giroc. Evenimentul organizat de Asociaţia „Fauna Banatului” va reuni aproape 100 de crescători, cu peste 800 de porumbei şi găini de rasă.
Alungarea ciorilor care făceau gălăgie și mizerie în centrul Timișoarei a fost una din preocupările oficialilor primăriei în toamna anului trecut. S-au propus și încercat fel de fel de soluții, iar într-un final autoritățile locale au raportat că înaripatele au fost gonite. Acum a apărut o altă provocare la orizont: porumbeii care creează probleme pentru că stau pe clădiri sau care au reușit să se aciueze prin podurile unor imobile.
De vineri, 11 ianuarie şi până duminică, 13 ianuarie, în Piaţa Badea Cârţan va avea loc o interesantă expoziţie de animale. Vor fi expuşi iepuri, găini şi porumbei. Vor putea fi admirate peste 200 de animale, iar cele mai frumoase dintre acestea vor fi premiate cu diplome şi cupe.
Porumbei cu guler sau pene... creţe, porumbei care par a fi fără cap la prima vedere, pentru că penele Toboşarului de Buhara, aplecate în jos, acoperă ochii înaripatelor, şi găini din rasa Mătase Japoneză, albe cu puf. Sunt doar câteva din exemplarele pe care timişorenii au ocazia să le admire, în acest sfârşit de săptămână, în cadrul expoziţiei de porumbei şi păsări de curte care are loc la pavilionul Expovest de pe Calea Lugojului.
Timişorenii vor avea ocazia să admire, la sfârşitul acestei săptămâni, aproape 1.000 de porumbei şi păsări de curte, din zeci de rase, la sala Expovest de pe Calea Lugojului. La expoziţie sunt aşteptaţi şi crescători din alte oraşe ale ţării şi chiar din ţara vecină Ungaria. Vor fi prezenţi peste 100 de expozanţi.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
1
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
4