tion.ro Web analytics

Mirel Opriș, voluntar și ofițer de pompieri, a trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș. S-a născut la Turda, dar pașii l-au purtat la Timișoara, unde s-a stabilit în anul 1991. În Timișoara, în vara anului 2004, la sediul Grupului de Pompieri Banat al Județului Timiș a pus bazele constituirii Societății de Protecție Împotriva Focului, la inițiativa unui grup de profesori universitari, doctori, oameni de seamă ai județului, specialiști în domeniul protecției la foc sau conexe acesteia.
Un pompier a fost adus vineri seară la Timișoara de la Drobeta-Turnu Severin, suferind arsuri pe 35 la sută din suprafața corpului în timpul unei intervenții. În aceeași seară, pompierul a fost transferat la Viena. Noua clinică de mari arși, realizată la Timișoara, unde există deja trei saloane și sală de operații, așteaptă echipamentele medicale de la Ministerul Sănătății.

Eveniment

Comercianți ambulanți de flori, amendați și lăsați fără marfă de Poliția Locală Timișoara
Comercianții de flori fără acord de comerț și persoanele care dau foc la resturi vegetale au fost amendate de către polițiștii locali din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Primul weekend din an în care amatorii de pedalare pot ajunge în Serbia
Iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia. Au la dispoziție pentru plimbare pe cea mai lungă pistă din România.

Angajari TION

SC IMP ROMANIA IND.CO SA (lider pe piata in producerea vatelinei ) angajam

Ştiri din Timiș

Demonstrații de dresaj canin și alte atracții de Ziua Jandarmeriei, la Timișoara
Ziua Jandarmeriei Române este marcată în fiecare an în 3 aprilie. La Timișoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean va marca sărbătoarea sâmbătă, în Iulius Gardens. De asemenea, Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara îi invită pe cei mici duminică în Parcul Copiilor.

Angajari TION

Angajam Quality Engineer

Eveniment

Un hunedorean a ajuns în arest după ce a lovit intenționat un câine cu mașina
Polițiștii continuă să-i pedepsească pe cei care abandonează sau lovesc animale. Este și cazul unui bărbat din Hunedoara, care are acum probleme după ce a dat intenționat cu mașina peste un câine. 1

România

Explozie cu degajări mari de fum pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari
Autorităţile constănţene au activat vineri dimineaţa Planul roşu de intervenţie în cazul unui eveniment apărut pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari, caracterizat cu degajări foarte mari de fum, potrivit AGERPRES. UPDATE. Nu sunt victime

România

Dronă militară, căutată în apropiere de Brăila
Autoritățile din România caută vineri de dimineața o dronă de proveniență militară care a căzut între municipiul Brăila și comuna Frecăței joi seara, potrivit Hotnews.ro. UPDATE. Armata Română confirmă identificarea unor fragmente “care par a proveni de la o dronă”, pe un teren agricol.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici