Acţiune demarată împotriva contrabandiştilor, în această dimineaţă, de poliţiştii de frontieră timişeni. Oamenii legii au descins în şapte locaţii din Jimbolia, Comloşu Mare şi Lunga pentru a destructura o reţea de contrabandişti cu ţigări.
Noi controale, la sfârşitul săptămânii trecute, în Complexul Studenţesc din Timişoara. Poliţiştii locali au verificat modul în care funcţionează localurile din zonă. Patronii de la Pret-a-manger s-au ales cu o nouă amendă, cea cu numărul 19, pentru că vând în continuare alcool în campus, dar sancţiuni s-au aplicat şi în cazul altor localuri, cum ar fi Paradisul Piraţilor, firma deputatului Alin Popoviciu, şi Happy, pentru nerespectarea programului de funcţionare.
Oamenii legii au desfășurat o acțiune rutieră de amploare pe străzile din Timișoara în noaptea de sâmbătă spre duminică. Zeci de polițiști au organizat filtre și au oprit toate mașinile pentru a se asigura că șoferii respectă regulile de circulație, în ciuda orei târzii.
Weekend-ul a venit mai devreme pentru zeci de elevi timișoreni. Și asta nu pentru că autoritățile au stabilit o nouă regulă sau că unele școli au fost închise. Totul pentru că elevii au decis singuri să își ia liber și să se adune cu toții în barurile de lângă școală. Au fost însă „deranjați" polițiști.

Eveniment

Șoselele din Timișoara, sub teroarea șoferilor iresponsabili. Patru bărbați, prinși beți sau fără permis în doar o săptămână
Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii rutieri din Timișoara, după ce au fost prinși încălcând legea în trafic, majoritatea urcând băuți la volan sau conducând fără permis.

Ştiri din Timiș

Doliu în presa timișoreană. Jurnalistul Adrian Vintilescu a murit după o lungă suferință
Colectivul Radio Timișoara este în doliu după pierderea jurnalistului Adrian Vintilescu, care a decedat în urma unei lupte îndelungate cu o boală gravă.

Ştiri din Timiș

Eleganță și confort pe terasă: avantajele unei copertine retractabile și cum se montează corect
ADVERTORIAL. O copertină retractabilă este una dintre cele mai eficiente soluții pentru a transforma terasa, balconul sau spațiul din fața casei într-o zonă confortabilă, protejată de soare și ușor de adaptat în funcție de vreme. Pe lângă rolul practic, aceasta adaugă și un plus estetic locuinței, fiind o alegere tot mai populară în amenajările moderne.

Ştiri din Timiș

Postul Paștelui, între tradiție, disciplină și vindecare. Sunt sau nu permise fructele de mare?
Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, este cea mai lungă și mai aspră perioadă de post din calendarul creștin, pregătind credincioșii pentru marea sărbătoare Învierea Domnului. Întins pe durata a șase săptămâni, cele 40 de zile de post amintesc de perioada de asceză ținută de Iisus Hristos după Botezul în Iordan.

Ştiri din Timiș

Omul de Fontă din Bihor aduce gustul autentic la tine acasă! Prezent şi la Chefi la Cuţite!
ADVERTORIAL. Într-o lume a produselor de unică folosință, un bihorean pasionat a decis să demonstreze că gustul mâncării „ca la mama acasă” nu este doar o amintire, ci o realitate accesibilă oricui. Sub identitatea deja cunoscută pe rețelele de socializare drept „Omul de Fontă”, acesta a transformat magazinul online www.efonta.ro într-un punct de referință pentru toți cei care caută calitate, sănătate și durabilitate în bucătărie.

Ştiri din Timiș

Timișoara reinventează patrimoniul industrial. Investiție de 150 de milioane de lei în MultipleXity, un hub cultural unic în Europa
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest pentru realizarea proiectului MultipleXity. Este o inițiativă ambițioasă care va transforma radical fostele hale de tramvai de pe bulevardul Take Ionescu.

Ştiri din Timiș

Legea anti-femicid introduce educația privind violența de gen în școli. Profesorii vor învăța cum să abordeze subiectele la clasă
Educația pentru prevenirea violenței de gen și promovarea relațiilor non-violente va fi inclusă în programa școlară, potrivit Legii anti-femicid, adoptată de Camera Deputaților și trimisă spre promulgare președintelui Nicușor Dan, relatează Edupedu.ro. 1

Sănătate

Aproape 150.000 de români au tulburare bipolară. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara avertizează că „Sunt bipolar” nu este o glumă
Aproximativ 150.000 de români trăiesc cu tulburare afectivă bipolară, o afecțiune psihiatrică severă, adesea înțeleasă greșit. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara atrag atenția, cu ocazia Zilei Mondiale a Tulburării Afective Bipolare, că expresia „sunt bipolar”, folosită frecvent pentru a descrie schimbări obișnuite de dispoziție, este incorectă și contribuie la banalizarea bolii. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici