Au fost descinderi, luni seară, în patru locații din Timișoara dintre care una este un club de noapte. Oamenii legii au percheziționat proprietățile unor persoane acuzate de proxenetism și trafic de minori.
Accident de circulație, luni după-amiază, pe drumul Timișoara-Lugoj, la intrare în localitatea Șuștra. Un bărbat și-a văzut moartea cu ochii, după ce autoturismul în care circula a fost lovit de două autotrenuri.
Accident de circulație, luni dimineață, la Utvin. Un angajat al unei firme de pază a rupt un panou publicitar, a lovit un stâlp de pe marginea drumului și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț.
Trei copii au ajuns la spital sâmbătă după-amiază, după ce o șoferiță de 23 de ani nu s-a asigurat când a ieșit de pe un drum lăturalnic, în apropierea localității Pișchia și a intrat în coliziune cu un autoturism Opel Frontera, care se deplasa dinspre Lipova spre Timișoara.
Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă după-amiază, pe drumul Timișoara - Sânnicolau Mare, la doi kilometri de localitatea Șandra. Trei persoane au fost rănite, după ce șoferul unui Volvo a intrat în depășire și a pierdut controlul volanului. Pentru salvarea uneia dintre victime, la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Ştiri din Timiș
Canalul Bega a înghețat aproape complet în Timișoara, în urma temperaturilor scăzute din ultimele zile.
România
Guvernul a venit, duminică, cu o serie de precizări cu privire la decizia de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate, iar unul dintre motive a fost că gradul de încasare era redus și impozitele nu erau actualizate cu rata inflației, ceea ce a generat pierderi importante de venituri pentru autoritățile locale, potrivit Agerpres.
Eveniment
Un incendiu izbucnit în această dimineață la acoperișul unei case din localitatea Cenei a mobilizat mai multe echipaje de pompieri, intervenția rapidă reușind să împiedice extinderea flăcărilor.
Capitală Culturală
Premieră cu vedete, pentru cel mai bun început de an teatral: „Comedie din greșeală” este spectacolul care-i aduce pe scena Operei Naționale Române din Timișoara pe actorii Medeea Marinescu, Alexandru Papadopol, Alex Bogdan, Elvira Deatcu, Diana Roman, Eduard Buhac. În fond, o comedie cu intenție, „despre condiția actorului, despre culisele teatrului, despre obsesia posterității și despre frica de ridicol”.
Ştiri din Timiș
Duminică dimineața, mai multe localități din județ nu au curent sau sunt afectate parțial.
Turism
În nordul regiunii Castilla–La Mancha, într-un sat cu doar câteva zeci de locuitori, o tradiție veche de secole transformă străzile liniștite într-o scenă de fum, funingine și coarne. Anual, pe la mijloc de februarie, oamenii vin din toată Spania să vadă cum Luzón renaște, pentru o singură zi, sub semnul diavolilor.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj a demarat în acest weekend acțiuni de sprijin pentru persoanele fără adăpost, în contextul temperaturilor extrem de scăzute din această perioadă.