Poliţiştii locali au depistat încă în tânăr care se distra făcând derapaje cu maşina şi ambalând motorul autovehiculului în zona Stadionului „Dan Păltinişanu" din Timişoara în noaptea de duminică spre luni. Fiind la prima abatere, şoferul s-a ales doar cu avertisment. Poliţiştii locali reamintesc însă că amenzile încep de la 800 de lei pentru astfel de fapte.
Accidentul s-a petrecut la Ghiroda. Tânăra aflată la volanul unui BMW alb a accidentat fetița de 11 ani care se plimba cu bicicleta. După ce a lovit-o pe micuță, femeia nu a stat prea mult pe gânduri și a plecat de la locul accidentului.
Accident de circulație chiar în fața Spitalului Județean din Timișoara. O femeie a fost rănită după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autoturism.
Petrecere încheiată cu dosar penal pentru un timișorean de 46 de ani. Bărbatul s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat și abia se mai putea ține pe picioare. A fost însă prins de polițiști, care îl cercetează acum pentru infracțiunile comise.
A dat libertatea pe un cal! Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Timișoara care a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a furat un cal dintr-o gospodărie din localitatea timișeană Bara.
România
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seară, la Parlament, că nu ia în calcul o modificare a cotei de TVA în anul 2027 și că, în acest moment, nu se pune problema unei noi majorări a taxei.
1
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei metode de fraudă online prin care site-uri false copiază identitatea vizuală a unor magazine și branduri cunoscute, pentru a-i convinge pe utilizatori că se află pe platforme comerciale legitime.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă din nou să finalizeze creșa din Lipovei, după ce primul constructor a abandonat lucrările. Noua licitație, de 6,3 milioane de lei, a atras o singură ofertă, depusă de CONSTRUCTIM – PRODAO-ING.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că „niciun politician, mai ales timișorean” nu ar trebui să folosească Revoluția din decembrie 1989 în scop electoral și îl acuză pe Dominic Fritz că își leagă lupta politică de Revoluție. Numai că, în ultimii ani, chiar Simonis a invocat Revoluția în mai multe mesaje electorale.
3
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii au ajuns la aproximativ 40%, iar după consolidarea pilonilor poate începe montarea tablierului noului pod. Proiectul de aproape 10 milioane de euro este însă ușor întârziat.
5
Capitală Culturală
PROGRAM. Noaptea Albă a Galeriilor, la Timișoara. Cinci spații pentru comunitate își deschid porțile
Timișorenii sunt invitați, între 2 și 4 octombrie, la o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG). Cinci dintre „Spațiile pentru comunitate”, administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, intră în program cu expoziții, instalații, film independent, video art, artă sonoră, desen și proiecții. Accesul la evenimente este gratuit.
Sănătate
Organele și țesuturile unei tinere de 17 ani, aflată în moarte cerebrală, au fost prelevate duminică, 27 septembrie, la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara, după ce familia acesteia și-a dat acordul pentru donare. În urma procedurii, cinci pacienți au primit transplanturi, iar cordul a fost prelevat de o echipă din Germania, întrucât în România nu a fost identificat un pacient compatibil.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara începe, din 1 octombrie, preluarea cererilor pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie aferente sezonului rece 2026–2027. Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiții de venit, iar cererile pot fi depuse atât fizic, cât și online.